De-a lungul istoriei, miturile au avut un rol esențial în formarea identităților colective, servind atât ca vehicule pentru exprimarea aspirațiilor, cât și ca instrumente de manipulare. În Mituri și mitologii politice, Raoul Girardet analizează complexitatea acestor construcții simbolice, explicând cum se nasc, cum influențează societățile și, uneori, cum pot chiar să le distrugă.

Autorul identifică patru mari categorii de mituri politice—Conspirația, Vârsta de Aur, Salvatorul și Unitatea—fiecare jucând un rol esențial în configurarea imaginarului colectiv. Aceste mituri nu sunt simple narațiuni, ci răspunsuri adânc înrădăcinate la anxietăți colective și nevoia de coerență într-o lume haotică.

---

Conspirația: Frica de umbrele ascunse

Primul mit analizat, cel al conspirației, este o manifestare a tendinței umane de a găsi explicații în fața necunoscutului. Girardet îl descrie ca un mecanism prin care societățile își proiectează temerile asupra unui inamic imaginar, construit adesea pe prejudecăți și stereotipuri. Acest mit are o istorie lungă și sinistră, fiind exploatat pentru a justifica represiuni și atrocități.

Un exemplu emblematic este Protocolele Înțelepților Sionului, un fals document care a circulat intens în Europa secolului XX, prezentând un presupus complot evreiesc global. Deși demascat ca o înșelătorie, mitul conspirației evreiești a alimentat antisemitismul, culminând cu ororile Holocaustului. Această construcție nu doar că a învrăjbit societăți întregi, ci a oferit un țap ispășitor pentru crizele economice și sociale.

Girardet sintetizează astfel dinamica acestui mit: „Imaginea complotului demoniac are drept contrapondere pe aceea a sfintei conjurații. Numai complotul poate dejuca complotul.” Astfel, mitul conspirației nu doar că seduce prin simplitatea sa explicativă, ci și mobilizează emoțional, oferind atât frică, cât și speranță.

---

Vârsta de Aur: Nostalgia unei lumi ideale

Un alt mit profund înrădăcinat în imaginarul colectiv este cel al Vârstei de Aur, o idealizare a trecutului ca perioadă de prosperitate, armonie și puritate. Girardet observă că acest mit este reactivat mai ales în perioadele de criză, când prezentul devine insuportabil, iar viitorul incert.

În istoria românească, mitul Daciei strămoșești ilustrează această nostalgie. În perioada interbelică, ideologi precum Nichifor Crainic au idealizat trecutul dacic, folosindu-l pentru a promova un naționalism etnic, opus modernizării percepute ca o amenințare la adresa „purității” naționale. Această proiecție romantică a fost utilizată pentru a legitima politici exclusiviste, marginalizând influențele externe considerate „corupătoare”.

Girardet subliniază mecanismul acestui mit: „Foarte rar întâlnim mesianisme revoluționare care să nu își făurească imaginea viitorului împrumutând imagini și referințe din trecut.” În esență, mitul Vârstei de Aur nu este doar o poveste despre trecut, ci și o promisiune despre un viitor „recuperat”.

---

Salvatorul: Așteptarea liderului providențial

În perioadele de haos, societățile adesea își îndreaptă privirea spre figura unui Salvator, un lider providențial care să aducă ordine și să redea gloria pierdută. Girardet arată că acest mit al Salvatorului este extrem de maleabil, oscilând între idealizare și demonizare.

Un exemplu clasic este Napoleon Bonaparte, perceput inițial ca eroul care a salvat Franța din haosul Revoluției. Imaginea sa, însă, este ambivalentă, fiind descris atât ca „Napoleon cel Mare”, restaurator al gloriei naționale, cât și ca „Căpcăunul din Corsica”, un tiran nemilos. Această dualitate este esențială pentru mitul Salvatorului, care depinde de contextul emoțional al colectivității.

„Legendele de aur sau cele întunecate ale Eroului istoric sunt alimentate de aceleași fapte, dar tonalitățile afective și morale sunt deodată inversate,” observă Girardet. Astfel, Salvatorul poate deveni rapid un tiran, în funcție de direcția în care curge curentul istoriei.

---

Unitatea: Forța coeziunii împotriva haosului

Mitul Unității, adesea construit pe metafora „cetății asediate,” este un instrument puternic de consolidare a identității colective. Acest mit subliniază necesitatea solidarității în fața amenințărilor externe sau interne, justificând adesea măsuri autoritare.

În România comunistă, Nicolae Ceaușescu a utilizat intens acest mit, invocând pericolul imperialismului occidental pentru a legitima sacrificiile economice și opresiunea internă. Imaginea unei națiuni unite împotriva „dușmanilor poporului” a fost esențială pentru menținerea controlului.

„Mitul unității ocupă un loc privilegiat într-un stat-națiune construit pe modelul centralismului francez,” explică Girardet. Acest mit funcționează nu doar ca un liant social, ci și ca o justificare pentru concentrarea puterii.

---

Concluzii: Lecții pentru prezent

Raoul Girardet ne avertizează asupra pericolelor inerente ale mitologiilor politice. Departe de a fi simple povești, acestea devin forțe mobilizatoare, capabile să modeleze realități sociale și să manipuleze mase. Într-o lume contemporană marcată de populism și dezinformare, înțelegerea acestor mecanisme este esențială pentru a dezvolta o societate critică și rezilientă.

„Mitul politic este deopotrivă produs și producător al realităților sociale,” scrie Girardet, sintetizând puterea acestor narațiuni. Studiul său nu este doar o incursiune în trecut, ci și un ghid pentru înțelegerea dinamicilor care continuă să modeleze lumea de astăzi.

Pe măsură ce ne confruntăm cu crize globale, de la schimbările climatice la instabilitatea geopolitică, recunoașterea miturilor care ne influențează gândirea devine un exercițiu de libertate intelectuală și responsabilitate civică.

Sursa:

Raoul Girardet, Mituri şi mitologii politice, Institutul European,
1997, Traducere de Daniel DIMITRIU