Introducere: Paradoxul dorinței sub dictatură

Comunismul românesc, așa cum a fost impus și consolidat începând cu anii ’50 și culminând cu dictatura ceaușistă, s-a revendicat ca un sistem egalitarist, în care proprietatea privată, consumul ostentativ și inițiativa individuală erau nu doar interzise, ci și demonizate. Cu toate acestea, în cotidianul românesc al anilor ’70 și ’80, valorile asociate capitalismului – proprietatea, consumul, competiția, mobilitatea socială – nu doar că au persistat, dar au fost reinventate și interiorizate într-o manieră profund românească. Acest articol explorează cum aceste „semințe” ale capitalismului, deși reprimate, au supraviețuit regimului comunist și au explodat în anii de tranziție de după 1989.

Cultul obiectului rar: posesiunea ca formă de prestigiu

Într-o economie a penuriei, bunurile materiale deveneau nu doar instrumente de confort, ci simboluri ale succesului personal. Un televizor color Diamant, un magnetofon Kashtan, o pereche de blugi Levi’s sau o bicicletă Pegas nu reprezentau simple obiecte, ci certificate sociale de apartenență la o clasă aspirantă. Într-un studiu despre cultura consumului în Europa de Est, istoricul Paulina Bren arată că „în societățile comuniste, dorința pentru bunuri de consum occidentale era alimentată tocmai de inaccesibilitatea lor” (Bren 74).

Astfel, Pegasul – o bicicletă produsă în România, dar care imita designul bicicletelor BMX occidentale – devenise pentru copiii anilor ’80 echivalentul unei libertăți de mișcare și al unei identități urbane moderne. Obiectele nu erau simple achiziții; ele erau declarații sociale, forme de diferențiere într-o lume care pretindea uniformitate.

Economia paralelă: descurcăreala ca antreprenoriat mascat

Românii au dezvoltat, în fața restricțiilor sistemului, o economie informală extrem de sofisticată, numită generic „descurcăreală”. Mandatarii – persoane care stăteau la coadă pentru alții, păstrau produse „sub tejghea” sau organizau schimburi de bunuri pe criterii de relație – pot fi considerați embrionii intermediarilor de piață. Chiar dacă acționau ilegal, ei funcționau în logica pieței: cerere, ofertă, comision.

Antropologul David Kideckel remarca faptul că „în societățile comuniste, inițiativa individuală nu a dispărut, ci s-a mutat în zonele gri ale economiei informale” (Kideckel 163). În acest sens, mandatarul era un „capitalist de tranșee”, care se folosea de rețele de încredere, de capital social și de o capacitate de negociere care aveau să fie esențiale în economia de piață post-1989.

Contrabanda culturală: blugii, casetele și visele occidentale

Un alt canal prin care valorile capitaliste au pătruns în imaginarul colectiv românesc a fost contrabanda cu produse culturale occidentale.Blugii Levi’s, țigările Kent, guma Turbo, cutiile cu ness sau pungile de cafea, casetele cu muzică rock și filmele americane pe VHS — aduse de șoferii de TIR sau de românii cu rude în diaspora — deveniseră adevărate bunuri de prestigiu cultural, simboluri cotidiene ale unei libertăți interzise, dar profund râvnite. Erau „ambasadorii” unei lumi de dincolo de gardul ideologic.

Sociologul Kristen Ghodsee arată că aceste forme de consum nu erau doar acte de rebeliune, ci și „forme subtile de educație economică și politică” (Ghodsee 118). Tinerii care vizionau filme americane în apartamentele prietenilor nu învățau doar engleză; învățau ce înseamnă libertatea de expresie, luxul, concurența și succesul personal.

Buticurile și semi-capitalismul permisiv

În ultimii ani ai regimului, au apărut forme limitate și controlate de mini-capitalism, cum ar fi buticurile care vindeau produse de import pentru „cei cu relații” sau cei cu valută. Erau spații în care „parfumul Occidentului” era nu doar literal, ci și metaforic. Cu toate că economia era încă planificată, aceste spații funcționau după logica profitului, a rarității și a selecției clientelei.

Aceste practici anticipau apariția magazinelor „de firmă” din anii ’90 și formau, într-un fel, cultura consumului selectiv care definește clasa mijlocie postcomunistă.

De la vis la realitate: erupția valorilor capitaliste după 1989

După căderea regimului Ceaușescu, toate aceste valori reprimate – dorința de bunăstare, inițiativa individuală, mobilitatea socială – au erupt în spațiul public. Mii de buticuri au apărut peste noapte, transformând „descurcăreții” în mici antreprenori. Economia de piață românească nu a fost o creație pur teoretică, ci o explozie de reflexe acumulate în decenii de reprimare economică și culturală.

Așa cum afirmă Katherine Verdery, „tranziția la capitalism nu a însemnat adoptarea unui model nou, ci adaptarea unor comportamente deja existente la un cadru legal diferit” (Verdery 215). Din acest punct de vedere, capitalismul românesc post-1989 a fost construit pe fundațiile invizibile ale comunismului – mai exact, pe reacțiile subversive față de el.

Concluzie: lecțiile unei memorii economice

Contrar a ceea ce s-ar putea crede, România comunistă nu a distrus valorile capitaliste, ci le-a distorsionat, reprimat și, paradoxal, le-a înrădăcinat mai adânc în imaginarul colectiv. Lipsa a creat dorință, interdicția a alimentat visul, iar controlul a cultivat spiritul de inițiativă. Ceea ce a urmat după 1989 a fost o explozie a acestor dorințe acumulate: de la afaceri spontane de trotuar, la corporații românești în plină expansiune.

Capitalismul românesc nu este, astfel, un import pur, ci un produs local, născut din suferință, adaptare și o formă subtilă de rezistență economică.

---

Bibliografie

• Bren, Paulina. The Greengrocer and His TV: The Culture of Communism after the 1968 Prague Spring. Cornell University Press, 2010.
• Ghodsee, Kristen. Red Hangover: Legacies of Twentieth-Century Communism. Duke University Press, 2017.
• Kideckel, David. The Unmaking of an East-Central European Working Class: Identity, Morality, and Community in Post-Socialist Romania. Routledge, 2008.
• Verdery, Katherine. What Was Socialism, and What Comes Next? Princeton University Press, 1996.