Era o noapte rece de iarnă, iar întreg orașul era cufundat în forfota pregătirilor pentru Anul Nou. Pe străzile acoperite de zăpadă strălucitoare, oamenii se plimbau grăbiți, căutând ultimele detalii pentru masa festivă sau cadouri simbolice pentru cei dragi.

La marginea orașului, într-o casă modestă, Andrei, un băiețel de 8 ani, stătea lângă fereastră, privind cerul înstelat. Nu avea brad împodobit, iar mama lui, care lucra la o fabrică, fusese prea obosită să pregătească ceva special. Tatăl lui era plecat de mult, iar sărbătorile treceau adesea fără vreo bucurie aparte. Totuși, în inima lui Andrei, speranța licărea. Se gândea că, poate, noaptea magică de Anul Nou i-ar putea aduce ceva neașteptat.

Pe la ora 11, auzi un sunet ciudat de afară. Se uită pe fereastră și zări o lumină slabă venind dinspre grădină. Deși era frig, curiozitatea îl împinse să iasă. Își puse fularul și ghetele vechi și păși în zăpadă.

Ajuns în grădină, Andrei găsi o lampă veche, de metal, care părea să strălucească slab sub lumina lunii. Fascinat, o ridică și, dintr-un impuls copilăresc, frecă suprafața aburită. Spre uimirea lui, o ceață aurie se ridică din lampă, iar în fața lui apăru o figură strălucitoare, ca un spiriduș al iernii.

„Eu sunt Spiritul Anului Nou”, spuse vocea caldă și blândă. „Ai fost ales să-ți pui trei dorințe. Dar gândește-te bine: dorințele tale trebuie să aducă bucurie nu doar ție, ci și altora.”

Andrei se încruntă, gândindu-se profund. Prima dorință fu simplă: „Aș vrea ca mama să aibă mai mult timp pentru mine și să nu mai fie atât de obosită.” Spiritul zâmbi și făcu un semn, iar în aer pluteau scântei aurii.

A doua dorință îi veni aproape instinctiv: „Aș vrea ca toți copiii care nu au ce mânca în seara asta să primească o masă caldă.” Spiritul aplaudă, iar deasupra orașului apăru o lumină care părea să umple toate casele cu belșug.

Pentru a treia dorință, Andrei se opri o clipă. Apoi spuse: „Vreau să simt, măcar o dată, cum e să avem o sărbătoare ca în povești, cu toată familia împreună.” Spiritul încuviință și dispăru la fel de brusc cum apăruse.

Când Andrei se întoarse în casă, fu întâmpinat de un miros delicios de prăjituri și de râsul mamei sale, care părea mai veselă ca niciodată. În sufragerie, o masă festivă apăruse ca prin magie, iar, spre uimirea lui, tatăl lui era acolo, zâmbind larg. „Am venit acasă, băiete. Nu puteam lipsi de Anul Nou.”

Andrei nu a spus nimănui despre lampa fermecată, dar în inima lui știa că acea noapte schimbase totul. Nu doar pentru el, ci și pentru lumea din jurul său. Anul Nou nu mai era doar o sărbătoare, ci un simbol al speranței și al iubirii împărtășite.