David Goggins, fost membru al Forțelor Navale ale SUA (“Navy SEALs”) și ultramaratonist renumit, a devenit o figură mondială datorită rezilienței sale extraordinare și determinării de a depăși limitele umane. Cartea sa, „Can’t Hurt Me: Master Your Mind and Defy the Odds”, reprezintă o explorare sinceră a traumei, a suferinței și a transformării personale. Goggins dezvăluie detalii despre copilăria sa marcată de abuzuri, despre lupta cu obstacolele sociale și personale, și despre cum a transformat suferința în combustibil pentru succes.

Un aspect central al poveștii sale este modul în care traumele copilăriei i-au influențat performanțele academice și cum profesorii au avut un rol crucial în viața sa – fie prin sprijin, fie prin stigmatizare.

---

Trauma copilăriei și efectele asupra educației

Traumele suferite de Goggins în copilărie – abuzuri fizice, lipsa de somn și un mediu familial toxic – i-au afectat profund dezvoltarea cognitivă. El subliniază conceptul de stres toxic, care apare atunci când un copil este expus la violență sau neglijență continuă. Acest tip de stres afectează funcțiile creierului, precum memoria, capacitatea de concentrare și rezolvarea problemelor, generând adesea dificultăți în învățământ.

La începutul educației sale, Goggins nu avea o bază solidă de cunoștințe, iar lipsa de somn cauzată de munca pe timpul nopții la afacerea tatălui său l-a făcut să fie permanent epuizat. Această stare cronică l-a pus în urma colegilor, generând un ciclu vicios de autoînvinovățire și lipsă de motivație.

---

Profesorii: Sprijin sau piedică?

Un aspect fascinant al poveștii lui Goggins este impactul direct al profesorilor asupra sa. El descrie două figuri contrastante:

• Sister Katherine, o profesoară empatică și determinată, a investit timp și efort pentru a-l ajuta să recupereze decalajele educaționale. Utilizând metode bazate pe repetiție și răbdare, ea a contribuit semnificativ la progresul lui academic. Sub îndrumarea ei, Goggins a reușit să citească la nivelul clasei a II-a, recăpătând o parte din învățătura pierdută.
• Ms. D, în schimb, ilustrează lipsa de empatie din partea unor cadre didactice. Ea a sugerat transferul lui Goggins la o școală pentru „copii speciali”, etichetându-l drept o problemă. Această stigmatizare a amplificat sentimentele sale de inutilitate, determinându-l să recurgă la copiat pentru a supraviețui academic.

---

Stigmatizarea în educație: O problemă universală

Povestea lui Goggins reflectă o realitate dureroasă: stigmatizarea elevilor cu dificultăți în învățământ sau din medii defavorizate. Profesorii care nu înțeleg aceste dificultăți pot eticheta elevii drept “leneși” sau „problematici”, excluzându-i astfel din procesul educațional. Etichetele precum „elev special” pot deveni obstacole permanente, limitând oportunitățile de viață ale copiilor afectați.

---

Exemple din viața reală: Lecții despre reziliență

• Frederick Douglass: Născut sclav, Douglass a învățat să citească pe ascuns, într-un context extrem de ostil. Educația a devenit cheia libertății sale, iar povestea sa este un exemplu despre depășirea stigmatizării.
• Albert Einstein: Unii profesori l-au considerat „lent” în copilărie. Einstein a depășit prejudecățile. El a devenit unul dintre cei mai mari oameni de știință din istorie.
• Malala Yousafzai: Crescută în Pakistan, Malala a fost victima unui atentat pentru că milita pentru dreptul fetelor la educație. Ea a devenit un simbol global al accesului egal la învățământ.
• Oprah Winfrey: Victimă a abuzurilor în copilărie, Oprah a depășit traumele și a devenit una dintre cele mai influente femei din lume.

---

Lecții și soluții pentru educație

Empatia profesorilor: Profesorii precum Sister Katherine demonstrează că o abordare empatică, adaptată nevoilor individuale ale elevului, poate schimba traiectoria vieții unui copil.

Programe de sprijin: Școlile trebuie să implementeze programe de consiliere și intervenție pentru elevii afectați de traume, evitând stigmatizarea. Exemple precum “Trauma-Informed Schools” și inițiativele de tip Școala după Școală din România pot fi surse de inspirație.

Rolul comunității: Implicarea părinților și a comunităților locale este esențială pentru susținerea copiilor defavorizați. O colaborare strânsă între părinți și cadrele didactice poate reduce efectele traumei copilăriei.

Schimbarea percepției: Este crucial să schimbăm narațiunea despre elevii cu dificultăți, subliniind potențialul lor, nu limitările.

---

Lecții pentru viitor

Este esențial ca școlile și cadrele didactice să recunoască impactul traumei asupra dezvoltării cognitive și emoționale a copiilor. Educația nu este doar un proces de acumulare a cunoștințelor, ci și unul de vindecare și susținere. De aceea, programele educaționale trebuie să fie concepute în așa fel încât să integreze nu doar obiectivele academice, ci și sprijinul psihologic.

Un exemplu concret ar fi dezvoltarea unor centre de resurse în școli, unde copiii afectați de traume să poată beneficia de sprijin individualizat. Totodată, formarea continuă a profesorilor în metode de predare adaptate copiilor vulnerabili poate avea un impact semnificativ asupra rezultatelor acestora.

În final, povestea lui Goggins ne amintește că traumele copilăriei nu definesc destinul unui individ, dar sprijinul comunității și educației poate transforma suferința într-un catalizator al schimbării. Pe măsură ce societatea devine mai conștientă de aceste probleme, trebuie să acționăm colectiv pentru a crea medii educaționale mai incluzive, unde fiecare copil să aibă șansa de a-și atinge potențialul.

Acțiunile de astăzi nu vor modela doar viitorul copiilor noștri, ci și al generațiilor viitoare.

Note explicative:

Frederick Douglass (1818–1895) a fost un fost sclav american, devenit un lider în mișcarea aboliționistă. După ce a scăpat din sclavie în 1838, a devenit un orator și autor influent, scriind lucrări precum „Narrative of the Life of Frederick Douglass, an American Slave”. A militat pentru drepturile afro-americanilor, egalitatea rasială și emanciparea sclavilor. Douglass a fost un susținător al drepturilor femeilor și al altor grupuri marginalizate.

Albert Einstein (1879-1955) a fost un elev care nu s-a remarcat prin performanțe academice excepționale în primii ani de școală. De fapt, unii profesori considerau că nu va ajunge niciodată să realizeze ceva semnificativ. În ciuda acestui început modest, Einstein a avut un talent remarcabil pentru matematică și fizică, domenii în care a excelat mai târziu.

La școala primară, Einstein nu era un student încrezător în autoritatea școlii și adesea punea întrebări care nu erau întotdeauna bine primite. De asemenea, se știe că avea dificultăți în a se adapta sistemului educațional rigid al vremii, care punea un accent puternic pe memorare și respectarea normelor. Deși nu era un elev popular și înregistrase note mici la anumite materii, a reușit să își dezvolte pasiunea pentru știință, în special pentru matematică, începând să studieze singur, în paralel cu școala.

În ciuda începuturilor mai puțin remarcabile, Einstein a reușit să își depășească limitele și să devină unul dintre cei mai mari gânditori ai tuturor timpurilor. Invitația sa la Universitatea din Zurich și, mai târziu, cariera sa științifică au fost marcate de o abordare inovatoare și curiozitate nemăsurată, care l-au ajutat să dezvolte teoriile relativității și să redefinească înțelegerea noastră despre fizică.

Oprah Winfrey (n. 1954) este o moderatoare de televiziune, filantroapă și una dintre cele mai influente personalități din media. Născută într-o familie săracă, Oprah a devenit o figură emblematică în televiziune, având un impact global cu The Oprah Winfrey Show (1986–2011). Este cunoscută pentru implicarea sa în cauze sociale și educaționale și pentru activitatea sa filantropică. A construit un imperiu media și este un model de succes.

Malala Yousafzai (n. 1997) este o activistă pakistaneză pentru educația fetelor. La vârsta de 11 ani, a început să scrie un blog sub pseudonim despre viața sub regimul taliban. După ce a fost atacată de talibani în 2012 pentru activitatea sa, Malala a devenit un simbol global al luptei pentru dreptul fetelor la educație. În 2014, a câștigat Premiul Nobel pentru Pace la doar 17 ani.