Pe vremuri, înainte ca marea să înghită tărâmurile fertile, Doggerland era un loc de o frumusețe stranie. Întinsă între ceea ce astăzi numim Franța și Regatul Unit, această întindere de pământ era plină de viață: păduri dese, râuri limpezi care șerpuiau spre mare, câmpuri pline de flori sălbatice, și cerbi grațioși care alergau în lumina dimineții.

Într-un mic sat, pe malul unui râu liniștit, trăiau Aira și fratele ei mai mic, Kael. Cei doi făceau parte dintr-o comunitate de vânători-culegători care își duceau traiul simplu în armonie cu natura. Aira era cunoscută pentru îndemânarea ei la cioplitul uneltelor din silex, iar Kael, deși mic de statură, avea o uimitoare dexteritate în aruncarea sulițelor.

Un semn în apă

Într-o dimineață de vară, Aira se trezi devreme, atrasă de sunetul valurilor care păreau mai puternice decât de obicei. Când ajunse pe malul râului, observă că apa era mai aproape decât oricând, înghițind deja câteva din pietrele mari pe care copiii obișnuiau să sară.
– Kael, vino repede! strigă ea, cu inima bătându-i nebunește.

Fratele ei alergă spre ea, cu o suliță în mână.
– Ce s-a întâmplat? întrebă el, privind îngrijorat spre apă.

Aira își trecu mâna prin părul negru ca abanosul.
– Apa crește. E mai sus decât ieri.

Cei doi priveau în tăcere cum valurile se apropiau încet, dar sigur. Aira își aminti de poveștile bătrânilor din sat, care avertizaseră despre o vreme în care marea va înghiți pământurile.

Sfârșitul Doggerlandului

În zilele ce au urmat, comunitatea a început să se pregătească. Bătrânii îi îndemnau pe tineri să-și facă plute, să adune provizii și să se pregătească de o plecare spre necunoscut. Dar mulți refuzau să creadă că Doggerland ar putea dispărea.

Kael, însă, nu voia să plece.
– Nu pot să las totul în urmă, Aira. Acesta este căminul nostru!

Aira îl privi cu tristețe. Știa că fratele ei era atașat de pământurile unde crescuseră. Totuși, ea simțea în adâncul sufletului că sfârșitul era aproape.

Într-o noapte furtunoasă, cu vânturi puternice și valuri care se izbeau cu furie de maluri, comunitatea a luat decizia să plece. Familiile urcară pe plutele improvizate, lăsând în urmă colibe, amintiri și o istorie de generații.

Tărâmul pierdut

Pe măsură ce plutele se îndepărtau, Aira privi peste umăr. În lumina slabă a zorilor, Doggerland părea să dispară, încet, sub ape. Știa că acesta era sfârșitul unui capitol din povestea umanității, dar spera că, într-o zi, cineva va găsi urmele lor și va spune povestea tărâmului pierdut.

Câteva mii de ani mai târziu, arheologii au descoperit unelte de silex și fragmente de viață sub Marea Nordului, mărturii mute ale celor care trăiseră și iubiseră Doggerlandul. Așa, povestea Airei și a lui Kael a devenit nemuritoare.

Sursa:

Une civilisation préhistorique engloutie il y a 15 000 ans dévoile ses secrets au large de la France