Noaptea coborâse greu peste Insula Prințului Edward, îmbrăcând totul într-o liniște adâncă, tulburată doar de foșnetul frunzelor și de pașii molcomi ai lui Joe Velaidum, care își plimba câinele. Aerul era îmbibat cu miros de sare și pământ umed, iar valurile oceanului murmurau departe, ca un cântec vechi pe care doar pământul și cerul îl mai înțelegeau.

Pe măsură ce se apropia de casă, o lumină puternică sfâșie brusc întunericul. Cerul păru să se deschidă pentru o fracțiune de secundă, aruncând o rază albăstruie ce se prăbuși cu o forță colosală, trimițând umbre lungi și contorsionate pe fațada casei. O explozie scurtă, urmată de un sunet metalic, ca un clopot uriaș răsunând în miez de noapte. Joe tresări și își strânse câinele lângă el. Întunericul se reinstală ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, dar aerul păstra o energie ciudată, grea, de parcă spațiul însuși se cutremurase.

Când ajunse în curte, observă bucăți de piatră neagră împrăștiate pe gazon și alee. Se aplecă și ridică una. Era caldă. Pulsantă. Ca și cum păstra o inimă ascunsă în adâncul ei. Fiori reci îi străbătură coloana. Nu putea explica de ce, dar simțea că această piatră nu era un simplu meteorit. Simțea… că îl privește.

Cu respirația sacadată, intră în casă și deschise camera de supraveghere Ring. A derulat imaginile și aproape că îi îngheță sângele în vene. O sferă strălucitoare se prăbușise din cer cu o viteză uluitoare. Apoi, o explozie – nu de foc, ci de lumină pură. Și chiar în locul impactului, exact unde fusese cu doar câteva minute înainte, acum zăceau acele fragmente ciudate. Dacă ar fi întârziat…

Joe închise laptopul și își sprijini capul în palme. Simțea că această piatră îi fusese trimisă. Dar de cine? Și de ce?

Visul
Noaptea aceea nu a fost una obișnuită. Somnul l-a prins târziu, iar mintea îi era un vârtej de întrebări. Când, în sfârșit, adormi, fu tras într-un vis straniu, atât de real încât simțea că respiră în altă lume.

Se afla pe puntea unei corăbii imense, cu pânze negre, plutind nu pe apă, ci printre stele. Universul se desfășura în jurul său, un ocean de lumini reci, iar în adâncimea neagră se mișcau creaturi colosale. Crocodili uriași, cu ochii scânteind ca diamantele, înotau încet, călăuziți de o forță nevăzută. Solzii lor captau strălucirea cosmică, iar cozi imense se arcuiau printre roiuri de meteoriți.

— Ai primit mesajul nostru?

Joe se întoarse și văzu un bărbat înalt, îmbrăcat într-o haină lungă, cernită, cu o sabie strălucind la brâu. Ochi ca două stele moarte îl priveau fix. Nu era doar un pirat. Era ceva mai mult. Ceva dincolo de timp.

— Meteoritul nu este o piatră. Este o cheie. Către un drum vechi, uitat. Deschide-l. Și vei vedea.

Joe încercă să vorbească, dar buzele i se lipiseră ca prinse într-o vrajă. Simțea sabia piratului ridicându-se încet, până când vârful atinse pieptul lui. În acel moment, cerul se prăbuși peste el într-o explozie de lumină.

Se trezi brusc, gâfâind, înconjurat de întuneric. Dar pe noptieră, meteoritul… meteoritul strălucea slab, pulsând ca un steag cosmic ridicat deasupra unei lumi ascunse.

Era doar începutul.

Revelație cosmică: Transformarea fricii în cunoaștere

Sursa: Cette caméra de sonnette connectée a filmé un visiteur venu de l’espace, une première mondiale