Sigmund Freud, fondatorul psihanalizei, a explorat natura umană dintr-o perspectivă profundă, punând bazele unei analize psihologice asupra violenței, conflictelor și a conceptului de rău. Studiul său asupra acestor aspecte este cel mai bine reflectat în lucrările Psihologia maselor și analiza Eului (1921) și De ce război? (1933), o corespondență cu Albert Einstein. Aceste scrieri analizează conflictele umane prin prisma pulsiunilor fundamentale, evidențiind contradicțiile interioare care guvernează comportamentul uman.

Pulsiunile Fundamentale: Eros și Thanatos

Freud a teoretizat că natura umană este dominată de două forțe primordiale:

• Eros (instinctul vieții) – favorizează conservarea, iubirea, creativitatea și legăturile sociale.
• Thanatos (instinctul morții) – se manifestă prin tendințe autodistructive, agresiune și violență.

Freud susținea că războiul este o manifestare colectivă a pulsiunii de moarte, o exteriorizare a agresivității inerente umane. Acest punct de vedere se deosebește de explicațiile economice sau politice ale conflictelor, aducând o perspectivă psihologică asupra lor.

Schimbul de Scrisori dintre Freud și Einstein

În 1932, Albert Einstein l-a invitat pe Freud să participe la un dialog despre originea războiului, sperând să identifice o metodă de prevenire a acestuia. Einstein era optimist că progresul raționalității și al educației putea diminua conflictele. Freud, în schimb, a adoptat o poziție mai pesimistă, afirmând că agresivitatea este o componentă ineluctabilă a psihicului uman, care nu poate fi eliminată, ci doar canalizată prin cultură, artă sau sport.

Comparație cu Alte Perspective Filosofice

Teoria lui Freud despre pulsiunea de moarte a fost comparată cu mai multe teorii filosofice și psihologice:

• Thomas Hobbes – considera că starea naturală a omenirii este una de conflict permanent (bellum omnium contra omnes). Spre deosebire de Freud, Hobbes credea că statul poate impune pacea prin forță.
• Friedrich Nietzsche – susținea că lupta și conflictul sunt esențiale progresului uman, o viziune similară cu ideea freudiană despre agresivitatea ineluctabilă.
• Carl Jung – vorbea despre „umbra colectivă”, partea refulată și violentă a psihicului uman, care se manifestă când este ignorată.
• René Girard – teoria mimetică a violenței sugerează că războiul și conflictele apar din rivalități și dorințe imitate, mai degrabă decât dintr-un instinct de moarte.

Implicațiile Freudiene în Lumea Modernă

Deși teoriile lui Freud au fost criticate și completate de cercetările ulterioare, ele rămân relevante pentru analiza conflictelor contemporane:

1. Războaiele moderne pot fi interpretate prin prisma pulsiunii de moarte. Genocidurile, terorismul sau conflictele ideologice demonstrează că agresivitatea umană persistă, în ciuda progresului social.
2. Cultura și agresivitatea refulată – filmele, jocurile video violente, sporturile extreme și polemicile din mediul online pot fi văzute ca forme de sublimare a instinctelor agresive.
3. Psihologia liderilor autoritari – liderii care exploatează ura colectivă și creează „dușmani comuni” reflectă mecanismele descrise de Freud.

Concluzie

Freud a oferit o perspectivă revoluționară asupra naturii umane, susținând că violența nu poate fi eradicată, ci doar gestionată prin instituții, cultură și educație. Deși viziunea sa este pesimistă, ea oferă un cadru psihologic pentru înțelegerea conflictelor și o justificare pentru eforturile de a redirecționa agresivitatea umană spre scopuri constructive.