Rupert Sheldrake, biolog și autor britanic, a introdus în anii 1980 conceptul de câmp morfogenetic în lucrarea sa A New Science of Life (1981). Teoria sa propune o abordare neconvențională asupra dezvoltării formelor în natură, extinzând ideea de câmpuri invizibile care ghidează formarea structurilor biologice, dar și a tiparelor de comportament.

Ce este câmpul morfogenetic?

Conform lui Sheldrake, câmpurile morfogenetice sunt structuri invizibile care stochează și transmit informații esențiale pentru formarea și organizarea materiei. Aceste câmpuri „organizează nu doar forma, ci și comportamentul sistemelor biologice” (A New Science of Life 112). Ele ghidează dezvoltarea formelor biologice, cum ar fi modelarea organelor sau a țesuturilor în organisme, și stochează tipare de comportament, influențând modul în care animalele sau oamenii învață și se adaptează.

Sheldrake introduce și conceptul de rezonanță morfică, un mecanism prin care aceste câmpuri transmit informații între organisme similare fără o conexiune fizică directă. De exemplu, el susține că „dacă un grup de șoareci învață un labirint într-un loc, alți șoareci vor învăța același labirint mai rapid în altă parte datorită rezonanței morfice” (A New Science of Life 145).

Implicarea în biologie și știință

Sheldrake argumentează că ADN-ul nu conține întreaga informație necesară pentru dezvoltarea organismelor și că aceste câmpuri morfogenetice completează lipsurile: „genele sunt suprasolicitate în explicațiile actuale și nu pot explica forma și structura complexă a organismelor” (The Presence of the Past 87). Aceste idei au deschis discuții despre rolul informațiilor transmise pe căi necunoscute în biologie și în evoluția speciilor.

Mai mult, teoria s-a extins și asupra comportamentului social și cultural. Sheldrake sugerează că „tiparele de comportament devin din ce în ce mai ușor de învățat pe măsură ce sunt repetate, nu doar de către indivizi, ci și de către întreaga specie” (The Presence of the Past 123), propunând astfel o formă de memorie colectivă.

Controverse și critici

Teoria câmpului morfogenetic a fost întâmpinată cu scepticism în comunitatea științifică. Mulți cercetători o consideră o formă de pseudostiință, argumentând că „afirmațiile lui Sheldrake nu pot fi testate empiric și, prin urmare, nu îndeplinesc criteriile metodei științifice” (Maddox 242). John Maddox, fost editor al revistei Nature, a numit cartea lui Sheldrake „o carte pentru a fi arsă” (Maddox 245), subliniind lipsa de dovezi concrete și replicabile care să susțină existența acestor câmpuri invizibile.

Pe de altă parte, Sheldrake și susținătorii săi continuă să promoveze teoria ca o punte între știință și spiritualitate. „Câmpurile morfogenetice oferă o perspectivă holistică asupra lumii naturale, care nu poate fi redusă doar la explicații mecaniciste” (Science Set Free 190).

Legătura cu alte concepte

Teoria câmpului morfogenetic a fost comparată și corelată cu mai multe concepte filosofice, psihologice și științifice, creând o rețea complexă de idei care încearcă să explice interconectivitatea în natură.

• Inconștientul colectiv al lui Carl Jung
  Unul dintre cele mai evidente paralele este cu ideea de inconștient colectiv propusă de Carl Jung. Jung susținea că, pe lângă inconștientul personal, există un strat mai profund al psihicului uman care conține tipare arhetipale comune tuturor oamenilor. Aceste arhetipuri modelează visele, miturile și comportamentele culturale. Sheldrake sugerează că rezonanța morfică ar putea fi un mecanism prin care aceste tipare sunt transmise și întreținute în colectivitatea umană. „Tiparele comportamentale care apar în mod repetat în istorie ar putea fi explicate prin câmpuri morfice care rezonează în timp și spațiu” (The Presence of the Past 156).

• Teoria memetică a lui Richard Dawkins
  Deși Sheldrake și Dawkins se află la poli opuși în privința acceptării teoriilor speculative, există o paralelă între câmpurile morfogenetice și teoria memelor. În The Selfish Gene (1976), Dawkins introduce termenul „memă” ca o unitate de informație culturală care se transmite de la un individ la altul, similar modului în care genele se transmit biologic. Ambele teorii sugerează existența unor mecanisme prin care informațiile se propagă între indivizi, însă Sheldrake susține un transfer non-material, în timp ce Dawkins se bazează pe explicații evolutive tradiționale.

• Conceptele din fizica cuantică
  Un alt domeniu cu care teoria câmpurilor morfogenetice a fost comparată este fizica cuantică, în special ideile legate de entanglement și interconectivitate universală. În teoria cuantică, particulele aflate în stare de entanglement se pot influența una pe cealaltă instantaneu, indiferent de distanță. Sheldrake avertizează însă asupra amestecării directe a teoriilor: „rezonanța morfică nu trebuie confundată cu fenomenele cuantice, deși ambele sugerează o interconectare profundă” (Science Set Free 215). Totuși, analogia ajută la înțelegerea modului în care informațiile ar putea fi transmise între organisme fără o legătură fizică directă.

• Teoria morfogenezei lui René Thom
  În matematică, teoria catastrofelor dezvoltată de René Thom descrie modurile în care schimbările minore în parametrii unui sistem pot genera modificări bruște în forma sau comportamentul său. Thom a sugerat că formele biologice pot fi explicate prin modele matematice complexe. Sheldrake extinde această idee, susținând că „nu doar matematicile, ci și câmpurile morfice dirijează aceste tranziții morfologice” (A New Science of Life 178).

• Noosfera lui Teilhard de Chardin
  Teoria câmpului morfogenetic poate fi, de asemenea, comparată cu noțiunea de noosferă introdusă de Teilhard de Chardin, care descrie un strat al gândirii colective în jurul Pământului. Noosfera reprezintă un câmp de conștiință emergentă, alimentat de gândurile și experiențele umane. Sheldrake pare să rezoneze cu această idee, propunând că „rezonanța morfică ar putea fi mediul invizibil prin care conștiința colectivă se propagă și evoluează” (The Presence of the Past 201).

Concluzie

Deși teoria câmpului morfogenetic nu a fost acceptată în mediul științific tradițional, ea continuă să stimuleze dezbateri privind natura conștiinței, memoria colectivă și conexiunile invizibile care ar putea exista între toate formele de viață. Legătura cu idei precum inconștientul colectiv, memele culturale sau noțiunile din fizica cuantică sugerează că Sheldrake încearcă să propună o viziune holistică asupra universului, în care materia și informația sunt profund interconectate.

---

Lucrări citate

• Dawkins, Richard. The Selfish Gene. Oxford University Press, 1976.
• Jung, Carl. The Archetypes and the Collective Unconscious. Princeton University Press, 1981.
• Maddox, John. A Book for Burning? Nature, vol. 293, no. 5830, 1981, pp. 242-245.
• Sheldrake, Rupert. A New Science of Life: The Hypothesis of Morphic Resonance. Blond & Briggs, 1981.
• Sheldrake, Rupert. The Presence of the Past: Morphic Resonance and the Habits of Nature. Times Books, 1988.
• Sheldrake, Rupert. Science Set Free: 10 Paths to New Discovery. Deepak Chopra Books, 2012.
• Teilhard de Chardin, Pierre. The Phenomenon of Man. Harper & Row, 1959.
• Thom, René. Structural Stability and Morphogenesis. Benjamin, 1975.