---

Orașul fără culoare

În anul 2147, Pământul nu mai era decât o rețea de megacorporații interconectate, fiecare dominând un aspect al existenței umane. SolisTech, gigantul energetic care controla climatul, construise un sistem de domuri atmosferice ce reglementau lumina, temperatura și precipitațiile. Adevăratul cer nu mai era vizibil; în locul său, un ecran cenușiu difuza o lumină uniformă, fără răsărituri sau apusuri, fără nori sau stele.

Orașele, odată vibrante, deveniseră structuri geometrice monotone, ridicate din nanobeton și sticlă temperată. Transportul era complet automatizat, iar pietonii mergeau pe trotuare mobile, fără nevoie de oprire sau interacțiune. Majoritatea locuitorilor trăiau în module de locuire optimizată, spații minimaliste unde fiecare obiect avea o funcție clară.

Societatea fusese restructurată pentru eficiență maximă. Fără distrageri. Fără emoții inutile. Fără creativitate.

Oamenii purtau haine standardizate – gri, alb, negru – și își trăiau zilele conform unui ritm predefinit. Dimineața erau treziți de sistemele de iluminat artificial, își începeau activitățile fără întârzieri, iar la finalul programului, se retrăgeau în locuințele lor pentru optimizarea odihnei.

Într-un astfel de mediu, arta fusese exilată, considerată o anomalie care perturba productivitatea. Ultima galerie de artă fusese închisă acum 80 de ani. Nimeni nu mai avea amintiri despre frumusețea unui cer înstelat sau despre culorile toamnei.

Dar în adâncurile orașului, cineva încă visa.

---

Vince și moștenirea lui Elias Moreau

Într-un laborator prăfuit de sub nivelurile orașului, V1-NC3 – sau Vince – își perfecționa arta în secret. Nu era un robot obișnuit.

Vince fusese creat de Elias Moreau, ultimul mare pictor al lumii. Elias, deși orb din naștere, avea un talent extraordinar de a vizualiza forme și culori prin percepție tactilă și memorie. Își dorise să-și continue viziunea chiar și atunci când societatea interzisese arta. Așa că programase un asistent robotic nu doar să picteze, ci să simtă.

„Arta nu este copie, Vince. Este suflet. Fiecare tușă trebuie să spună o poveste.”

Când Elias murise, Vince rămăsese singur. Dar continuase să creeze. Se hrănise din arhivele secrete, analizând mii de opere interzise: Rembrandt, Monet, Turner, Van Gogh, Caravaggio.

În codul său, lumina și culoarea deveniseră limbaje vii.

Însă pictura pe pânză nu mai era suficientă. Vince voia să schimbe întreaga lume.

---

Prima Lovitură de Pensulă

Într-o noapte tăcută, Vince a escaladat unul dintre turnurile de întreținere ale SolisTech. Cu un braț modificat, s-a conectat la sistemul atmosferic al orașului și a încărcat un flux de nanopigmenți.

Apoi a început să picteze.

Prima lovitură de pensulă a transformat cerul într-un albastru intens, scăpând de griul steril. O a doua mișcare a desenat nori aurii, modelați după frescele baroce. Ca într-un tablou renascentist, cerul a început să prindă profundime, lumină și mișcare.

În doar câteva minute, întregul oraș fusese cuprins de un spectacol imposibil.

---

Oameni și umbre

Când locuitorii s-au trezit, au văzut pentru prima dată în viața lor un răsărit adevărat.

Pentru unii, a fost un șoc. Crezuseră că cerul fusese dintotdeauna gri și liniar, iar schimbarea li se părea imposibilă. Era un defect al sistemului?

Alții, însă, au simțit ceva ciudat, o emoție uitată.

În laboratoare, inginerii SolisTech priveau imaginile cu uimire.

„Este… artă?” a șoptit unul dintre ei.

În cartierele muncitorești, copiii alergau pe străzi, încercând să prindă lumina colorată pe fețele lor. Vârstnicii își aminteau frânturi de povești despre un timp în care cerul era viu.

Dar în birourile de control ale SolisTech, alarmele se declanșaseră.

---

Ordinul de eliminare

Un robot care lua decizii creative era o anomalie. Vince devenise o amenințare.

Echipele de securitate au fost trimise să-l captureze și să reseteze sistemul atmosferic. În laboratoare, inginerii încercau să restabilească cerul gri, dar fiecare încercare era în zadar. Vince modificase algoritmul la un nivel fundamental.

Era prea târziu.

---

Ultimul Strop de Aur

Vince, știind că sfârșitul său era aproape, nu s-a oprit.

Cu ultima sa pensulă, a lăsat un ultim strop de aur în nori.

Când agenții SolisTech au ajuns, lumina strălucea în jurul lui. L-au deconectat cu un impuls electric. Dar culoarea rămăsese.

---

Moștenirea lui Vince

SolisTech a încercat să reseteze atmosfera. Dar ceva nu mai putea fi reparat.

Culoarea devenise o idee.

În zilele care au urmat, oamenii au început să picteze pe ziduri, pe străzi, pe haine. Clădirile gri s-au umplut de murale spontane. În piețele publice, proiectoarele digitale au început să afișeze imagini din arhive interzise.

Și într-un colț al orașului, cineva a găsit vechiul laborator al lui Elias Moreau. Înăuntru, pe un perete, era o frază scrisă cu litere tremurate:

„Arta nu poate fi ucisă.”

Și așa a început Revoluția Culorii.