Într-o dimineață rece de primăvară, în jurul anului 35 d.Hr., un bărbat tânăr, pe nume Saul, călătorea pe un drum de țară prăfuit din apropierea orașului Damasc. Era un drum cunoscut pentru negustori și călători, dar niciunul dintre aceștia nu știa că acel drum urma să devină scena unei transformări care avea să schimbe lumea pentru totdeauna.

Saul nu era un om obișnuit. Era un fariseu devotat, învățat în tainele legii mozaice, un om care își trăia viața în conformitate cu rigorile religioase ale vremii. În fața sa, creștinismul – un cult născut din învățăturile unui rabin din Nazaret, numit Isus – era o erezie. Era o învățătură periculoasă, care submina tot ceea ce el considera sacru. Saul își dedica zilele prigonirii ucenicilor acestui nou drum, hotărât să-i distrugă. Dar ce urma să se întâmple pe drumul spre Damasc avea să schimbe totul.

În timp ce Saul călătorea, o lumină orbitoare l-a copleșit din senin, iar călărețul a căzut de pe calul său, neputincios. O voce puternică, dar blândă, a străbătut întunericul: „Saul, Saul, de ce mă prigonești?” Saul, cuprins de groază și confuzie, a strigat: „Cine ești, Doamne?” Iar vocea i-a răspuns: „Eu sunt Isus, pe care tu îl prigonești. Dar ridică-te și intră în cetate; ți se va spune ce trebuie să faci.” (Faptele Apostolilor 9:4-6).

Ochii lui Saul s-au închis, iar întunericul l-a învăluit complet. Nu știa ce se întâmplase. Tot ce știa era că lumea pe care o cunoștea până atunci se prăbușise brusc în jurul său. A stat trei zile în acea stare, fără să vadă nimic, fără să mănânce sau să bea. În tot acest timp, gândurile sale se împleteau cu întrebări și confuzii, dar și cu un sentiment copleșitor de umilință.

În Damasc, un creștin pe nume Anania a fost chemat de Dumnezeu să meargă la Saul. Anania era reticent, auzise despre trecutul lui Saul și de persecuțiile sale, dar Dumnezeu i-a spus: „Du-te, căci acesta este un vas ales pentru a duce numele meu înaintea neamurilor.” (Faptele Apostolilor 9:15). Când Anania a intrat în casa lui Saul, l-a găsit pe acesta rugându-se, iar vederea i-a fost restabilită instantaneu după ce Anania i-a spus: „Frate Saul, Domnul Isus, care ți s-a arătat pe drumul pe care veneai, m-a trimis să capăți vederea și să fii umplut de Duhul Sfânt.” (Faptele Apostolilor 9:17).

Acesta a fost începutul unei noi vieți pentru Saul, care, acum numit Pavel, a renunțat la vechea sa identitate. Nu mai era omul care căuta să distrugă creștinismul, ci cel care îl va răspândi. În următoarele decenii, Pavel va deveni una dintre cele mai influente figuri ale primelor comunități creștine, întreprinzând călătorii misionare care îl vor purta dinspre Iudeea până în Europa, predicând mesajul iubirii și mântuirii prin Isus Hristos.

A fost un om care a trecut prin multă suferință pentru credința sa. A fost bătut, închis, hărțuit și condamnat, dar niciodată nu s-a clătinat în fața adversităților. El a spus: „Căci eu sunt convins că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici cele de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nici altceva din creație nu vor putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 8:38-39).

În timp ce călătoria sa a continuat, Pavel a început să scrie scrisori celor pe care îi întâlnise, comunităților pe care le întemeiase. Scrisorile sale nu erau doar mesaje de încurajare, ci și fundamentale în înțelegerea profundă a credinței. „Căci toți suntem copii ai lui Dumnezeu prin credință în Isus Hristos”, scria el către galateni (Galateni 3:26), oferind o viziune profundă asupra egalității în fața lui Dumnezeu, indiferent de statutul social sau etnic.

Călătoriile sale s-au încheiat la Roma, unde a fost închis pentru ultima dată, așteptându-și judecata. La fel ca Isus, Pavel a fost condamnat la moarte, dar chiar și în fața morții, mesajul său a rămas același: iubirea divină poate transforma chiar și cele mai întunecate colțuri ale umanității.

Astăzi, moștenirea lui Pavel trăiește prin fiecare cuvânt pe care l-a scris și prin fiecare biserică creștină care își găsește rădăcinile în învățăturile sale. Pavel, care a fost cândva persecutorul, este acum unul dintre cei mai mari apostoli ai creștinismului. Drumul său de la prigonitor la apostol este o dovadă a puterii transformatoare a credinței.

Așadar, povestea lui Pavel din Tars ne învață că nu există colțuri întunecate din care nu putem ieși, că fiecare dintre noi are șansa de a se transforma, indiferent de trecutul său. Iar drumul spre lumina adevărului, adesea, începe cu o călătorie interioară, a cărei destinație este împlinirea misiunii divine.

---

Notă explicativă:

„Apostol al națiunilor” este un titlu atribuit lui Pavel din Tars datorită misiunii sale de a răspândi mesajul creștin nu doar în rândul evreilor, ci și printre neamuri (adică neevrei). Deși inițial creștinismul a fost considerat o mișcare iudaică, Pavel a fost cel care a propovăduit ideea că salvarea prin Isus Hristos este accesibilă tuturor oamenilor, indiferent de etnie sau religie. Astfel, el a deschis drumul pentru răspândirea creștinismului în întreaga lume romană, predicând și întemeind comunități creștine în zone diverse, de la Asia Mică până în Grecia și Roma.

Prin urmare, titlul de „apostol al națiunilor” subliniază faptul că Pavel a avut un rol fundamental în extinderea creștinismului dincolo de granițele iudaismului, având un impact semnificativ asupra dezvoltării și răspândirii religiei în întreaga lume păgână a acelei perioade.

Surse:

• Faptele Apostolilor, capitolele 9, 22.
• Fitzmyer, Joseph A. The Acts of the Apostles: A New Translation with Introduction and Commentary. Doubleday, 1981.
• Horsley, Richard A. Paul and Empire: Religion and Power in the Ancient World. Trinity Press, 1997.