Există o întrebare veche de când lumea, dar care revine cu forță într-un context nou: ce am face dacă am ști că nimeni nu ne vede? Răspunsul la această întrebare se ascunde în mitul lui Gyges, repovestit de Platon în Republica. Un păstor descoperă un inel magic ce-l face invizibil. Fără teama de a fi prins sau judecat, el ucide regele și se căsătorește cu regina, uzurpând tronul. Povestea nu e doar despre putere, ci despre natura umană atunci când dispare controlul social.

Azi, invizibilitatea nu mai vine prin magie, ci printr-un username anonim, un cont de social media fără chip sau un forum în care nimeni nu te cunoaște. Internetul, în special spațiile în care identitatea este ascunsă, devine scena perfectă pentru repetarea mitului lui Gyges în forme moderne: cyberbullying, trolling, discursuri pline de ură.

Pe rețele sociale, libertatea de exprimare se intersectează adesea cu lipsa de empatie. Cei care își ascund identitatea pot deveni nemiloși. Studiile recente – precum cele realizate de Pew Research în 2022 – arată că peste jumătate dintre adolescenți au fost hărțuiți online. În România, cazuri precum cel al Alexandrei Stan, victima unei campanii susținute de umilire online, ilustrează cât de adâncă poate fi suferința provocată de agresori „invizibili”.

De ce ne comportăm altfel când nu suntem văzuți? Explicațiile vin atât din psihologie, cât și din etică. Lipsa consecințelor directe, sentimentul că „nu contează” pentru că „nu sunt eu acolo cu adevărat”, ne deconectează de la busola morală. În online, suntem tentați să fim nu cine suntem, ci cine putem fi în absența judecății altora. Este, în esență, testul lui Gyges în fiecare dintre noi.

Platon, prin vocea lui Glaucon, se întreba dacă omul ar mai fi drept dacă nu ar exista teamă sau pedeapsă. Este o întrebare care capătă greutate nouă în contextul rețelelor sociale. Suntem buni din convingere sau doar pentru că suntem observați?

Această dilemă ne obligă să regândim spațiul digital nu doar ca o unealtă, ci ca un mediu moral. Cei mai mulți oameni nu devin infractori, dar sub protecția anonimatului, unii aleg să rănească, să critice fără milă, să judece fără empatie. Este o libertate care, dacă nu e ghidată de responsabilitate, se transformă în armă.

Pentru a contracara efectele acestei invizibilități, e nevoie de mai mult decât moderare tehnologică. Avem nevoie de educație digitală încă din școală, de dezbatere publică despre etică online și, mai ales, de modele de comportament empatic în spațiul virtual. Internetul nu este o lume paralelă. Este o extensie a realității noastre, iar ceea ce alegem să fim acolo ne definește caracterul.

Mitul lui Gyges ne avertizează că puterea de a acționa fără consecințe nu ne eliberează, ci ne revelează. Iar în epoca rețelelor, când totul poate fi public sau ascuns după un click, adevărata întrebare devine: vom folosi invizibilitatea pentru a construi sau pentru a distruge?

Lecturi și resurse pentru reflecție

Pentru cei care doresc să aprofundeze tema, recomand următoarele:

• Mary Aiken – The Cyber Effect: O analiză captivantă despre comportamentul uman în era digitală.
• Jon Ronson – So You’ve Been Publicly Shamed: O explorare a rușinii publice și a fenomenului de justiție online.
• Documentarul The Social Dilemma (Netflix, 2020): O privire critică asupra modului în care rețelele sociale manipulează gândirea.
• Episodul „Hated in the Nation” din Black Mirror: Un avertisment distopic despre pericolul justiției colective în online.

De asemenea, platforme precum Salvați Copiii sau Telefonul Copilului 116111 oferă sprijin concret pentru victimele hărțuirii online.