Există în limba română o expresie care pare inofensivă la prima vedere: „omul de la barieră”. În sens propriu, ne duce cu gândul la acel personaj liniștit care, undeva la marginea unei gări, coboară o barieră pentru a opri mașinile când trece trenul. Dar în plan simbolic și figurat, omul de la barieră a devenit un arhetip cultural: reprezentantul micii puteri, cel care are un post modest, dar se comportă ca și cum ar fi paznicul porților raiului.

În societățile birocratizate, pline de formulare, ghișee și autorizații, acest personaj apare peste tot: la intrarea într-o instituție, la recepția unui spital, la poarta unui depozit. El nu decide nimic important, dar poate face totul să se miște lent. Are o funcție banală, dar o poate folosi pentru a controla, amâna, încurca sau chiar pedepsi. E omul care spune „Nu se poate” înainte să se uite dacă se poate. Nu pentru că nu vrea, ci pentru că poate spune asta. Este un fel de Cerber la scară umană, gardianul ușilor care se cred poartă spre Olimpul administrației.

Această atitudine are rădăcini adânci în cultura puterii verticale, unde fiecare își exercită puterea asupra celor de sub el, pentru că la rândul său este apăsat de cei de deasupra. „Omul de la barieră” nu este doar un individ, ci o mentalitate: „nu intri dacă nu vrei să respecți regula, chiar dacă regula e absurdă”. Astfel, el devine simbolul unei rezistențe pasive la schimbare și la fluiditatea relațiilor umane. Mai grav, el nu face diferența între regulă și rațiune.

Și totuși, nu e cazul să-l demonizăm pe omul de la barieră. De multe ori, el este și rezultatul unei societăți care nu oferă alternative, care nu recunoaște meritele decât prin poziții ierarhice rigide, care cultivă obediența, nu inovația. Într-un sistem sănătos, „omul de la barieră” ar fi o piesă de încredere într-un mecanism bine uns, nu un gardian cu misiune sacră.

Poate că avem nevoie, în locul acestui personaj rigid, de omul de la punte, cel care te ajută să traversezi, care înțelege sensul regulii, dar și scopul ei. Pentru că bariera, până la urmă, nu e acolo ca să oprească oamenii, ci ca să le protejeze viața.