(poveste finlandeză)

Demult, pe când Pământul abia se născuse și Soarele și Luna abia își începuseră drumul pe cer, lumea era tânără și toate lucrurile aveau nume doar în gândul zeilor. Apa curgea limpede, vântul era prieten, iar pădurile fremătau de cântece nespuse.

În acea vreme, trei picături de lapte ceresc au căzut din sânul Mamei Natură, dând naștere la trei frați: Fierul, Focul și Apă. Fierul era mic și fragil, ca o plantă care tremură la adiere. Nu știa ce este el, ce rost are, nici cum să devină tare.

Fratele lui, Focul, era înflăcărat și puternic. Se învârtea prin lume arzând, topind, luminând, dar și distrugând. Fierul se temea de el. Ori de câte ori Focul se apropia, Fierul fugea, temându-se că se va topi și va pieri.

Dar Apă, fratele mijlociu, era blând. El a crescut Fierul, l-a răcorit, l-a ajutat să se împrietenească cu Pământul, cu aerul și cu vremea. Îi spunea: „Nu te teme de Foc. Când va veni timpul, chiar el va fi cel care te va face puternic.”

Și așa a fost.

Într-o zi, meșterul ceresc Ilmarinen, făurarul divin, l-a luat pe Fier și l-a pus în miezul Focului. Apoi l-a scăldat în Apă rece. Din acea încercare, Fierul a devenit tare ca muntele. S-a transformat în topor, sabie, plug și cui.

Fierul învățase o lecție grea: că puterea vine din trecerea prin foc și din răbdarea de a fi călit în apă. Că nu trebuie să fugi de Foc, ci să înveți să-l folosești.

✨ Mesajul poveștii

Această poveste mitică ne învață că lucrurile care par slabe sau neînsemnate pot deveni puternice prin încercări și înțelepciune. Fierul, simbol al muncii și al civilizației, nu ar fi existat fără focul transformator și apa vindecătoare. Tot așa, și omul se întărește în fața greutăților vieții.