De ce oameni simpli, fără dorință de putere, pot ajunge să rezoneze cu idei extremiste

De-a lungul secolului XX, fascismul a avut o putere de seducție neașteptată asupra maselor. Nu doar liderii obsedați de autoritate au îmbrățișat ideologia sa, ci și milioane de cetățeni simpli, adesea fără educație politică sau dorință de a conduce. Într-o Europă tulburată de crize economice, inflație galopantă, umilințe internaționale și instabilitate democratică, fascismul a apărut ca o promisiune: de ordine, de unitate națională, de sens.

Astăzi, în plin secol XXI, ecourile acestei fascinații nu au dispărut. Într-o epocă marcată de polarizare, de pierderea încrederii în instituții și de anxietăți identitare, discursurile extremiste revin, în forme subtile, în spațiul public – inclusiv în România. De ce continuă ideologia fascistă să atragă oameni obișnuiți, care nu caută puterea, ci doar stabilitate și apartenență? Și ce rol joacă religia în această ecuație?

Atracția pentru fascism: o reacție la haosul lumii moderne

Fascismul promite un răspuns simplu la probleme complexe. Într-o lume în care granițele identitare, valorile și autoritățile par fluide, oamenii simpli caută repere fixe. Hannah Arendt nota în Originile totalitarismului că, pentru mulți oameni „izolați și lipsiți de rădăcini”, ideologiile totalitare ofereau o nouă comunitate și o formă de sens metafizic (Arendt 311).

După crizele din 2008, pandemia de COVID-19 și valurile de migrație, în Europa Centrală și de Est a crescut apetitul pentru retorici care promit „restaurarea valorilor tradiționale” și apărarea identității naționale. În România, formațiuni precum AUR au capitalizat această nevoie colectivă de protecție, promovând o retorică naționalistă, creștin-ortodoxă și conservatoare, într-un context în care democrația este percepută de unii ca haotică sau coruptă (Mungiu-Pippidi).

Fascismul și religia: o alianță simbolică și periculoasă

Religia oferă o structură simbolică profundă, în care binele și răul sunt clar definite. Fascismul, atunci când folosește religia, nu o face din convingere spirituală, ci ca sursă de legitimitate morală. În Italia, Mussolini a încheiat Concordatul cu Biserica Catolică tocmai pentru a consolida autoritatea sa în rândul populației religioase (Paxton 120). În Germania nazistă, regimul a instrumentalizat simbolurile creștine în construcția unei „misiuni sacre” a poporului german.

Fenomenul persistă. În Rusia, Vladimir Putin a cultivat o alianță ideologică cu Biserica Ortodoxă Rusă, justificând invadarea Ucrainei și prin ideea apărării „lumii rusești” creștine (Snyder). În Polonia, Partidul Lege și Justiție a promovat politici sociale restrictive sub umbrela moralității religioase. Iar în România, discursul religios este adesea folosit pentru a respinge educația sexuală, drepturile LGBTQ+ sau imigrația, alimentând o viziune binară asupra lumii: „noi, puri” și „ceilalți, amenințători”.

Fascismul ca religie seculară: sens, sacrificiu și identitate

Fascismul nu este doar o ideologie politică. Pentru unii, devine o religie seculară. George L. Mosse descrie în The Nationalization of the Masses cum fascismul a preluat structura religiei: are martiri, ceremonii, icoane și promite o regenerare colectivă. Nu e doar despre control politic, ci despre apartenență spirituală și identitate.

Acest mecanism explică de ce idei autoritare pot atrage oameni fără ambiții politice. Ei nu vor putere, ci sens. În fața unei modernități dezrădăcinătoare, fascismul oferă un răspuns emoțional: „aparții unei comunități pure, iar sacrificiul tău contează”.

Concluzie: între apartenență și pericol

Fascismul continuă să seducă prin promisiunea unei lumi clare, ordonate și moralizatoare. Nu atrage doar elitele autoritare, ci și oameni simpli care se simt pierduți în complexitatea lumii moderne. Religia, atunci când nu este atent separată de puterea politică, poate deveni partenerul tăcut al acestei derive autoritare.

Într-un peisaj internațional tensionat și într-o Românie vulnerabilă în fața populismului, este crucial să înțelegem mecanismele acestei seducții. Nu pentru a o combate doar politic, ci pentru a reconstrui spații de apartenență democratică, în care sensul, identitatea și compasiunea nu sunt confiscate de ideologiile extreme.

---

Bibliografie (MLA)

Arendt, Hannah. The Origins of Totalitarianism. Harcourt Brace, 1973.

Mosse, George L. The Nationalization of the Masses: Political Symbolism and Mass Movements in Germany from the Napoleonic Wars through the Third Reich. Howard Fertig, 1975.

Mungiu-Pippidi, Alina. „De ce AUR a crescut atât de mult în România?” Europa Liberă România, 8 dec. 2020, http://www.europalibera.org/a/de-ce-aur/30991189.html.

Paxton, Robert O. The Anatomy of Fascism. Vintage Books, 2004.

Snyder, Timothy. „Putin’s Spiritual Destiny.” The New York Times, 25 mart. 2022, www.nytimes.com/2022/03/25/opinion/putin-russia-ukraine.html.