Într-o vreme când Europa se prăbușea sub cizma nazistă, o tânără femeie olandeză începea să scrie un jurnal. Nu pentru a învinge uitarea, ci pentru a rămâne vie în fața morții. Numele ei: Etty Hillesum. Ce a lăsat lumii? Nu o teologie, nici o filozofie sistematică – ci un act de prezență. Într-o lume dezumanizată, Etty a rămas om. Și mai mult: a devenit suflet.

De la neliniște la pace interioară

Născută în 1914 la Middelburg, într-o familie evreiască asimilată, Etty era la început o tânără intelectuală modernă: studiosă, boemă, frământată, pasionată de literatură și filosofie. Nu era religioasă, nu avea repere spirituale clare. Dar ceva în ea simțea o chemare.

În 1941, în plin regim de ocupație nazistă în Olanda, Etty începe un jurnal. În el documentează o transformare interioară rară: de la haosul lăuntric și orgoliile intelectuale, la o liniște blândă și un sentiment mistic de apartenență la ceva mai mare decât sinele.

Această transformare este în strânsă legătură cu întâlnirea ei cu Julius Spier, un psihoterapeut jungian care o încurajează să-și asculte „vocea din adâncuri”. Acolo, înăuntru, începe să simtă o prezență: Dumnezeu. Nu cel al dogmelor, ci un Dumnezeu care locuiește în inimă și cere protecție.

„Într-o zi voi avea să ajut la nașterea lui Dumnezeu în lume. Dar deocamdată, El trebuie protejat în mine.”

O mistică fără religie

Etty nu a aparținut niciunei biserici, sinagogi sau ordin religios. Dar a trăit o mistică radicală: aceea a prezenței în lume și a iubirii necondiționate. Refuză ura, chiar și în fața ororii. Scrie:

„Nu voi permite acestei epoci să mă distrugă. Mă voi păstra curată, întreagă.”

Această alegere nu este o formă de pasivitate. Etty merge voluntar la Westerbork, lagărul de tranzit pentru evreii olandezi, ca angajată a Consiliului Evreiesc. Putea scăpa. Dar alege să fie alături de ceilalți. Solidară până la capăt.

În scrisorile din Westerbork, dar și în ultima pagină a jurnalului (3 iulie 1943), Etty devine o ființă luminoasă:

„Din fântâna dinăuntru, am scos din nou o picătură de Dumnezeu.”

Este deportată la Auschwitz și moare în noiembrie 1943, la doar 29 de ani.

---

Un model de rezistență interioară

Etty Hillesum nu ne învață cum să credem, ci cum să fim vii în interior, chiar și atunci când totul se prăbușește. Ea nu cere răzbunare, ci îngrijirea sufletului. Nu cere evadare, ci prezență completă. Este, așa cum a fost și Simone Weil, o sfântă fără altar.

Într-o epocă în care haosul reîncepe să bată la ușă, Etty ne oferă o cale: nu fuga de lume, ci împăcarea cu lumea, printr-o inimă deschisă.

---

Note explicative:

• Lucrarea principală a lui Etty este Jurnal 1941–1943, publicat postum.
• A fost influențată de Rilke, Sf. Augustin și psihologia jungiană.
• Scrierile ei au fost redescoperite în anii ’80 și sunt astăzi considerate printre cele mai autentice mărturii spirituale ale secolului XX.