Povești despre curaj, blândețe și alegeri asumate.

Introducere serie:

Într-o lume în care femeile sunt adesea puse să aleagă: între a fi blânde sau puternice, între a fi auzite sau a nu deranja, între a avea grijă de ceilalți sau de ele însele — această mini-serie de articole își propune să spună altceva. Că nu trebuie să alegem. Că putem fi toate acestea, deodată.

În diverse epoci istorice, feminitatea a fost modelată de viziuni sociale, religioase și culturale. În Antichitate, idealul feminin era adesea redus la rolul domestic – ca mamă și soție devotată. În Roma antică, femeile erau cetățeni de rang inferior, fără acces la viața politică (McManus, 2001). În Evul Mediu, imaginea femeii oscila între cea de „sfântă” și „păcătoasă”, influențată de dogmele religioase. În Renaștere, femeile din elite aveau acces limitat la educație, dar feminitatea era tot mai asociată cu idealuri de frumusețe și grație. Iluminismul a adus ideea egalității între ființele raționale, dar această egalitate era rezervată bărbaților. Primul val feminist a apărut în secolul XIX, ca reacție la această excludere, axându-se pe obținerea drepturilor legale și politice (Fraisse, 1995).

Al doilea val, în anii ’60-’70, a extins lupta asupra sferei personale și sociale – dreptul la control asupra propriului corp, libertatea de alegere profesională și problematizarea normelor de gen (Beauvoir, 1949; Friedan, 1963). Astăzi, trăim într-un context post-feminist, în care multe femei simt libertatea de a integra feminitatea cu lupta pentru drepturi egale, dar și presiunea de a performa ambele roluri perfect. Judith Butler ne reamintește că „genul este un act performativ”, o alegere conștientă, nu o esență predeterminată (Butler, 1990).

Așa cum observa Simone de Beauvoir în Al doilea sex, feminitatea nu este o esență biologică, ci un construct social. Seria aceasta aduce în prim-plan femei care negociază zilnic această construcție, alegând să fie blânde fără a fi docile, să fie mame fără a renunța la sine, să fie lideri fără a imita modele masculine. În spiritul feminismului propus de bell hooks, care afirmă că „feminismul este pentru toată lumea” (hooks, 2000), aceste femei nu aleg între feminitate și autonomie – le revendică pe amândouă, ca forme ale libertății de a fi întregi.

Seria „Inimi care nu aleg” aduce în față portretele unor femei contemporane care trăiesc la intersecția dintre feminitate și feminism. Aceste portrete sunt construcții narative bazate pe cazuri reale, adunate din mărturii, interviuri și observații. Nu reprezintă persoane identificate direct, ci personaje compozite care reflectă realități trăite de femei din diverse contexte sociale și culturale.

Vom publica, în fiecare săptămână, un eseu-portret al unei femei care își construiește viața cu tandrețe și forță. Uneori în tăcere, alteori cu vocile ridicate, dar întotdeauna cu o inimă întreagă.

Previzualizare articole:

Articolul 1 (în pregătire): Andreea, terapeuta care îți spune adevărul cu o mână pe umăr. Andreea crede că blândețea nu este slăbiciune. În ședințele de terapie, își încurajează pacientele să plângă și apoi să se ridice. Îți spune că a învățat să nu confunde feminitatea cu docilitatea și că feminismul i-a dat dreptul să nu se mai scuze pentru propriile limite.

Articolul 2: Ioana, regizoarea care plânge la propriile premiere, dar nu cedează niciodată în fața producătorilor care o subestimează. Pentru Ioana, lacrimile sunt un mod de a procesa curajul. A fost nevoită să-și impună viziunea în săli pline de bărbați care o priveau cu superioritate. Astăzi, e recunoscută pentru filmele ei care vorbesc despre femei complexe – și pentru fermitatea cu care refuză compromisurile.

Articolul 3: Fatma, antreprenoarea de origine turcă ce poartă hijab, vorbește 4 limbi și își crește fetița cu lecții de libertate și compasiune. Fatma spune că a învățat de la mama ei să fie delicată. Și tot de la ea, a învățat să fie liberă. Conduce o firmă cu zeci de angajați și spune cu mândrie că fetița ei crește într-o casă unde libertatea înseamnă și respect, și alegeri conștiente. Asemenea Adrienne Rich, care distinge între maternitatea ca experiență și maternitatea ca instituție, Fatma ne arată cum poate fi trăită maternitatea în mod eliberator (Rich, 1976).

Articolul 4: Simona, directoarea de școală care pune flori în birou, dar nu ezită să apere profesorii în fața autorităților. Simona crede că o conducere fermă poate coexista cu empatia. Știe fiecare coleg pe nume și nu ezită să-i apere în fața inspectoratelor. „Să fii lider nu înseamnă să comanzi, ci să creezi spațiu pentru încredere.” În spiritul analizei făcute de Nancy Fraser, Simona reprezintă acel tip de lider care îmbină recunoașterea simbolică cu responsabilitatea socială (Fraser, 2009).

Articolul 5 (în colaborare): Scrisori de la cititoare: Ce înseamnă pentru mine feminitatea azi? Vom publica selecții din poveștile voastre. Fiecare voce aduce o nuanță în plus acestei conversații despre ce înseamnă să fii femeie azi.

---

Vrei să faci parte din această serie?

Trimite-ne povestea ta la adresa: fluxulgandurilor.blog@gmail.com. Răspunde la întrebarea: „Ce înseamnă pentru tine să fii feminină și feministă în același timp?” și spune-ne o întâmplare care ți-a arătat asta.

Lucrări citate:

Beauvoir, Simone de. Le Deuxième Sexe. Gallimard, 1949.

Butler, Judith. Gender Trouble: Feminism and the Subversion of Identity. Routledge, 1990.

Fraser, Nancy. Scales of Justice: Reimagining Political Space in a Globalizing World. Columbia University Press, 2009.

Fraisse, Geneviève. Reason’s Muse: Sexual Difference and the Birth of Democracy. University of Chicago Press, 1995.

hooks, bell. Feminism Is for Everybody: Passionate Politics. South End Press, 2000.

McManus, Barbara F. “Roman Women.” VRoma Project, 2001. http://www.vroma.org/~bmcmanus/women.html

Rich, Adrienne. Of Woman Born: Motherhood as Experience and Institution. W. W. Norton & Company, 1976.