O invitație la introspecție, râs amar și o noapte de teatru care s-ar putea să te urmărească mult timp

---

Cine este autorul acestei povești atât de sincere și dureroase?

Hanoch Levin (1943–1999) este considerat unul dintre cei mai importanți dramaturgi israelieni ai secolului XX. Născut în Tel Aviv, într-o familie de imigranți polonezi, Levin a crescut în umbra traumelor Holocaustului și a conflictelor continue din Orientul Mijlociu. Acest fundal i-a oferit un filon de reflecție critică față de societate, religie, istorie și – mai ales – față de om.

Deși a scris numeroase piese politice și alegorii sociale, Levin este celebru pentru dramele de familie și cuplu, în care minimalismul acțiunii ascunde profunzimi devastatoare. El nu a căutat spectaculosul, ci esența omenescului, cu umorul său negru, direct, incomod. „Meșteșugul vieții” este o astfel de piesă – și poate cea mai accesibilă și tulburătoare dintre toate.

---

Despre ce este „Meșteșugul vieții”?

Un cuplu. O noapte ploioasă. O revelație. Și o cădere lentă în sinceritate.

Într-un decor cenușiu, lipsit de culoare, cu două paturi pe roți (scenografia semnată de Nina Brumușilă), se desfășoară o dramă conjugată cu absurdul. Personajele sunt:

• Iona Popoh – un bărbat trecut de mijlocul vieții, care se trezește brusc într-o noapte și simte că nu mai poate respira lângă femeia cu care trăiește de 30 de ani.
• Leviva Popoh – soția sa, blândă, resemnată, dar cu un instinct profund de supraviețuire în cuplu.
• Gunkel – un vecin insomniac și bizar, care aduce în piesă un contrast puternic: singurătatea absolută.

---

„Viața e ca o bombă cu ceas… tic-tic, tic-tic…”

Această replică, devenită leitmotiv în spectacol prin cântecele Adei Milea, surprinde perfect tema piesei: timpul care trece, tensionat și implacabil, fără ca noi să îl fi trăit cu adevărat.

Ceea ce izbucnește la suprafață în acea noapte este o criză existențială, nu doar o ceartă conjugală. Iona se trezește și simte că viața lui a fost „o înlănțuire de zile ratate”, în care s-a mințit continuu pentru a păstra aparența fericirii. Când își privește soția adormită, o percepe ca pe o povară:

„E doar un cur care se lățește peste mine, mă sufocă. Nu mai pot respira.”

Leviva, trezită brutal, încearcă să calmeze situația cu soluții uzuale:

„Hai la o piesă de teatru… scrisă de rusul ăla… cum îi zice?… Șapte surori…”

Replica lui Iona e năucitoare:

„Nu șapte, ci patru, proasto! Ai încurcat-o cu Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici!”

Acest schimb de replici, tragicomic, nu este doar o glumă. Este imaginea unei relații în care cultura, emoția și comunicarea au fost înlocuite cu iritare și condescendență.

---

De ce ne atinge atât de tare această piesă?

Pentru că spune ce nu vrem să recunoaștem: că iubirea, când se transformă în rutină, poate deveni o închisoare. Dar totodată, că nimic nu e mai teribil decât singurătatea completă.

Când apare Gunkel, vecinul insomniac, care vine să-și ceară o șapcă împrumutată cu ani în urmă, înțelegem de ce Iona nu pleacă niciodată. Pentru că Gunkel este imaginea omului care nu are pe nimeni – nici măcar cu cine să se certe.

„Voi măcar aveți pe cine să urlați. Eu cui să-i zic că m-a trădat? Cui să-i spun că mi-e dor?”

---

Reacția publicului și a criticilor

Criticul Cristiana Gavrilă nota în 2011 că piesa „examinează viaţa din perspectiva unui cuplu: speranţe pierdute, viaţă irosită, mânie, violenţă, regrete, dificultăţi de comunicare. Lupta dulce-amăruie şi disperată dintre cei doi reflectă întrebări universale”.

La rândul său, Monica Andronescu observă că piesa nu este o simplă condamnare a căsniciei, ci mai degrabă o „falsă pledoarie” pentru ideea că o relație eșuată trebuie abandonată. Dimpotrivă, Levin ne arată cum, chiar și atunci când doi oameni își spun cele mai grele adevăruri cu o cruzime care provoacă râsul, ei continuă să se caute, să se regăsească, să rămână împreună. Chiar și în durere, în dezgust sau oboseală, întind mâna unul spre altul – în ciuda tuturor lucrurilor care i-au despărțit.

---

Ce mi-a rămas mie după spectacol?

Am descoperit această piesă întâmplător, anul acesta – iunie 2025.

Reacțiile pe parcursul reprezentației au oscilat între râs și tăcere apăsătoare – semn că umorul din piesă funcționează mai ales ca mecanism de apărare în fața adevărurilor incomode. Scenele comice sunt, de fapt, străbătute de o tristețe profundă: rutina, oboseala, neputința de a iubi, dar și teama de singurătate.

Finalul – în care Iona moare, iar Leviva rămâne întinsă lângă el, privind în gol, în timp ce decorul se destramă – nu oferă un deznodământ liniștitor, ci o întrebare deschisă: ce rămâne după o viață trăită împreună? Și care e prețul singurătății?

Mai mult decât o poveste despre un cuplu în criză, „Meșteșugul vieții” este o reflecție amară despre trecerea timpului, nevoia de celălalt și absurdul existenței cotidiene.

Dacă ai ocazia, nu rata acest spectacol!

🎭 Unde? La Teatrul Bulandra – Sala Izvor
📅 De când? Spectacolul se joacă din 2011 și, dacă ai noroc, încă mai poți prinde o reprezentație.

🔎 De ce merită văzut? Pentru că, deși montat în urmă cu peste un deceniu, păstrează o forță emoțională impresionantă și o actualitate tulburătoare. Este un spectacol care vorbește direct despre viața în doi, cu umor amar și adevăruri incomode, dar atât de necesare.

🎟️ Recomandare sinceră: Ia cu tine pe cineva drag, cu care ai împărțit ani și tăceri. Sau vino singur și lasă piesa să-ți spună ce ai poate ai evitat să auzi.

🕯️ S-ar putea să râzi. S-ar putea să lăcrimezi.
Dar un lucru e sigur: vei pleca altfel decât ai venit