Reflecție pe marginea modelului Hofstede aplicat în educație

---

Poate că nu e lipsă de interes. Poate e doar respect.
Atunci când un student asiatic evită să te privească în ochi sau când un coleg scandinav îți spune franc că metoda ta e greșită, primul instinct e să te simți ofensat. Dar dacă, în realitate, fiecare acționează conform propriei culturi?

Acesta este genul de întrebare care mă bântuie tot mai des într-un context educațional globalizat. Răspunsul îl putem găsi într-un model care a schimbat profund felul în care înțelegem cultura: modelul Hofstede.

---

Ce este modelul Hofstede?

Geert Hofstede, cercetător olandez, a propus un cadru prin care putem înțelege diferențele culturale la nivel de societăți. Modelul include șase dimensiuni culturale esențiale:

• Distanța față de putere
• Individualism vs. colectivism
• Evitarea incertitudinii
• Masculinitate vs. feminitate
• Orientarea pe termen lung vs. scurt
• Indulgență vs. restricție

Aceste dimensiuni ne ajută să descifrăm gesturi, reacții și comportamente care altfel par ciudate, nepotrivite sau chiar ofensatoare. Mai ales în educație, unde interacțiunile directe pot fi ușor distorsionate de percepții culturale.

---

Elevii noștri trăiesc în paradigme culturale diferite

În România, unde distanța față de putere este ridicată, elevii tind să accepte autoritatea profesorului fără a o contesta. Un elev care își contrazice profesorul poate părea obraznic. În schimb, în Danemarca sau Țările de Jos, unde distanța e mai mică, este absolut normal ca un elev să conteste sau să dezbată ideile profesorului — nu ca act de rebeliune, ci ca formă de participare.

Alt exemplu: evitarea incertitudinii. Țările cu scor ridicat pe această dimensiune (precum Portugalia sau Grecia) preferă reguli clare și predicții sigure. Acolo, elevii vor fi mai atașați de structuri și metode standard. Țările cu scor scăzut (precum Suedia sau Singapore) sunt mai confortabile cu ambiguitatea și încurajează învățarea exploratorie și autodirijată.

---

Ce înseamnă asta pentru educație?

Într-o clasă multiculturală — fie în campus, fie în online — aceste diferențe se întâlnesc. Uneori se completează. Alteori se ciocnesc. Dacă profesorul nu este conștient de ele, poate interpreta greșit comportamentul elevilor:

• Tăcerea ca lipsă de interes — când, de fapt, e respect.
• Întrebările directe ca obrăznicie — când, de fapt, e implicare.
• Lipsa participării orale ca pasivitate — când, de fapt, vine dintr-o cultură colectivistă unde vorbitul individual nu este valorizat.

Studiile recente arată că echipele multiculturale performează mai bine atunci când diferențele culturale sunt înțelese și abordate explicit, nu ignorate sau uniformizate.

---

Modelul Hofstede poate ghida designul educațional

Parrish și Linder-VanBerschot au propus un model educațional bazat pe Hofstede, util mai ales în învățământul online. Atunci când construim un curs digital pentru un public internațional, putem să:

• Alternăm sarcini individuale cu activități de grup.
• Lăsăm spațiu pentru reflecție (pentru culturi cu evitare mare a incertitudinii).
• Încurajăm exprimarea personală (pentru culturi individualiste).
• Asigurăm o ierarhie clară a rolurilor și responsabilităților (pentru culturi cu distanță mare față de putere).

---

Un model perfect? Nu chiar. Dar necesar.

Modelul Hofstede a fost criticat pentru că se bazează pe date din anii ’70, colectate în special de la angajații IBM. Așadar, unii cercetători pun sub semnul întrebării relevanța sa în contextul globalizării digitale.

Totuși, în lipsa unui cadru mai bun, Hofstede rămâne un instrument valoros de reflecție. Nu pentru a pune etichete, ci pentru a ne învăța empatia culturală.

---

Adevărata întrebare: cum mă raportez eu la ceilalți?

Ca profesori, formatori sau părinți, e important să ne întrebăm:

• Ce gesturi interpretez greșit din cauza propriei mele culturi?
• Ce presupuneri fac despre ce înseamnă „respect”, „participare” sau „colaborare”?
• Cum pot crea un spațiu educațional în care diferențele devin resursă, nu barieră?

Într-o lume tot mai multiculturală, competența interculturală nu mai e un lux, ci o condiție de bază pentru educație și conviețuire.

---

📚 Surse

1. Hofstede Insights. “National Culture.” https://www.hofstede-insights.com/models/national-culture/
2. Hofstede, Geert. Culture’s Consequences: Comparing Values, Behaviors, Institutions and Organizations Across Nations. 2nd ed., Sage Publications, 2001.
3. Volet, Simone E., and Gayle Ang. “Culturally Mixed Groups on International Campuses: An Opportunity for Intercultural Learning.” Higher Education Research & Development, vol. 17, no. 1, 1998.
4. Parrish, Patrick, and Jennifer A. Linder-VanBerschot. “Cultural Dimensions of Learning: Addressing the Challenges of Multicultural Instruction.” The International Review of Research in Open and Distributed Learning, vol. 11, no. 2, 2010.
5. Taras, Vas, et al. “Three Decades of Research on National Culture in the Workplace: Do the Differences Still Make a Difference?” Organizational Dynamics, vol. 40, no. 3, 2011.