---

🌾 Introducere

Când eram mică, bunica mea spunea că „într-un an secetos, te rogi la Dumnezeu și la Dunăre”. Era o glumă amară despre cât de fragilă poate fi agricultura atunci când nu ai control asupra apei. Astăzi, în plină criză climatică, problema nu mai ține de noroc, ci de viziune și tehnologie. România a avut cândva un sistem de irigații de invidiat. Ce s-a ales de el? Și ce putem face ca să nu mai așteptăm ploaia cu ochii spre cer?

---

🏺 1. Rădăcinile irigațiilor: începuturi modeste

Înainte de comunism, irigațiile în România erau rare și rudimentare. Proprietarii privați sau moșierii organizau mici sisteme locale, în special în zonele aride din sud-estul țării – cum ar fi Bărăganul și Dobrogea. Tehnologia era simplă, iar eficiența redusă. Deși exista potențial, lipsea o strategie națională.

---

🏗️ 2. Epoca de aur: 1960–1989

Sub regimul comunist, agricultura a devenit prioritate națională. Statul a investit masiv în infrastructură agricolă, iar irigațiile au devenit o piesă centrală a acestui puzzle:

• S-au construit rețele vaste de canale principale și secundare;
• Au fost instalate stații de pompare și bazine de acumulare;
• Apa a fost adusă din Dunăre și alte râuri majore.

📌 Până în 1989, România iriga peste 3 milioane de hectare – un record la nivel european. Un proiect ambițios a fost Canalul Siret–Bărăgan, conceput pentru 500.000 ha, dar niciodată finalizat.

---

🛠️ 3. După 1989: decăderea unui sistem strategic

Odată cu tranziția la economia de piață, sistemul s-a prăbușit rapid:

• Terenurile au fost retrocedate, iar exploatațiile s-au fragmentat;
• Infrastructura a fost furată, vandalizată sau abandonată;
• Fermierii mici nu și-au permis întreținerea, iar statul s-a retras.

🔻 În mai puțin de un deceniu, suprafața irigată a scăzut sub 200.000 ha, sub 10% din cât fusese irigat în epoca Ceaușescu.

---

♻️ 4. Încercări de redresare (2000–2020)

După intrarea în Uniunea Europeană, au apărut unele inițiative:

• Crearea Organizațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (OUAI);
• Finanțări prin PNDR pentru reabilitarea sistemelor vechi;
• Adoptarea Legii 269/2015, care prevedea subvenționarea costurilor pentru apă.

Dar lucrurile au mers greu, pe fondul lipsei de coerență politică și al birocrației. De multe ori, fermierii au fost lăsați singuri în fața secetei.

---

🌍 5. Ce fac alții mai bine decât noi?

💡 Pentru a regândi irigațiile, trebuie să privim și peste hotare:

🇮🇱 Israel – Inovație în fiecare picătură

• Folosește irigații prin picurare digitalizate;
• Sistemele sunt conectate la senzori de sol și aplicații mobile;
• Apa este tratată și reutilizată.

➡️ Lecție: eficiență maximă cu consum minim.

🇪🇸 Spania – Cooperare între stat și fermieri

• Sistemele vechi sunt digitalizate cu sprijin guvernamental;
• Fermierii sunt organizați în cooperative care administrează irigațiile;
• Se folosesc hărți satelitare pentru planificarea udărilor.

➡️ Lecție: doar împreună funcționează.

🇳🇱 Olanda – Agricultura viitorului

• Rețele integrate de management al apei, automatizate cu AI;
• Agricultura funcționează pe date, nu pe instinct;
• Apa uzată este reciclată pentru irigații.

➡️ Lecție: tehnologia și sustenabilitatea nu sunt opționale.

---

📊 6. România, 2025: unde suntem acum

Avem o capacitate teoretică de 1,3 milioane ha, dar în realitate, în funcție de an, se irigă între 400.000 și 800.000 ha.

🛑 Problemele persistă:

• Infrastructura este veche de 40+ ani;
• Consumul de energie pentru pompare este ridicat;
• Exploatațiile mici nu pot accesa tehnologia;
• Lipsa unui sistem digital integrat pentru gestionarea apei.

---

🔧 7. Ce soluții moderne putem aplica și în România?

✅ Trecerea la irigații prin picurare sau aspersiune

• Reduc pierderile de apă cu peste 50%;
• Necesită mai puțină energie decât canalele deschise.

➡️ Propunere: subvenții pentru ferme mici care adoptă sisteme de picurare.

✅ Senzori de umiditate și aplicații mobile

• Senzorii pot declanșa automat udarea doar când e necesar;
• Costurile au scăzut semnificativ în ultimii ani.

➡️ Propunere: granturi pentru dotarea fermierilor cu senzori și aplicații.

✅ Platforme digitale regionale de gestionare a apei

• Fermierii pot planifica irigațiile împreună;
• Se poate optimiza consumul la nivel local.

➡️ Propunere: colaborare cu start-up-uri românești din agrotech.

✅ Reutilizarea apelor menajere tratate

• O soluție sustenabilă, folosită în Israel și California;
• Poate fi implementată pilot în regiuni afectate (ex. Dobrogea).

➡️ Propunere: parteneriat între autorități locale și companii de apă.

---

🔮 8. Concluzie: Să nu lăsăm pământul să aștepte

Sistemele de irigații din România spun o poveste dureroasă: ambiție, uitare, apoi speranță. Dar adevărata lecție este că nu putem merge înainte doar reparând trecutul – trebuie să investim într-un viitor în care apa se folosește cu cap, nu cu găleata.

🧭 Vrem să fim o putere agricolă? Atunci să nu lăsăm pământul să aștepte ploaia. Să-l udăm cu inteligență.

---

💬 Ce părere ai? Poate România să devină un exemplu de agricultură sustenabilă? Scrie-mi în comentarii sau trimite-mi un gând pe fluxulgandurilor.blog.

---

📌 Resurse utile pentru cei curioși:

• Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare: http://www.anif.ro
• FAO – Ghid global pentru irigații inteligente: fao.org/irrigation
• World Bank – Irigațiile în secolul XXI, raport 2023
• Programul Național de Reabilitare a Infrastructurii de Irigații, Ministerul Agriculturii
• Legea 269/2015 privind infrastructura de irigații
• Articole G4Media, Economica.net, HotNews (2020–2024)