Am întâlnit profesori care, după ani de predare, se miră că unii elevi nu reușesc să-și depășească limitele, chiar dacă sunt inteligenți. Alții, dimpotrivă, văd cum un copil cu dificultăți aparent insurmontabile își depășește condiția și reușește acolo unde nimeni nu s-ar fi așteptat. În spatele acestor povești se ascunde adesea ceva mai subtil decât talentul sau lipsa lui: modul în care copilul își percepe propriile abilități.

Psihologul american Carol S. Dweck a descoperit că această percepție are o putere uriașă și a dat nume celor două atitudini mentale care ne modelează performanța și motivația: mindset fix și mindset de creștere. În mindsetul fix, elevul crede că inteligența este o trăsătură statică, fixă, înnăscută — „așa sunt și așa voi rămâne”. În schimb, mindsetul de creștere promovează ideea că inteligența și abilitățile se pot dezvolta prin efort, învățare, strategii și perseverență (Dweck, Mindset). Această distincție simplă, dar profundă, schimbă radical felul în care putem preda — mai ales într-o clasă în care fiecare copil este unic.

Mi-a rămas în minte povestea unui băiat „de mijloc” – nici premiant, nici în topul problemelor. Profesorii îl treceau cu vederea pentru că nu se remarcase, nu ridica mâna și nu făcea valuri. Într-o zi, la matematică, a încercat o metodă nouă de rezolvare a unei probleme. Profesorul nu i-a spus doar „Bravo!”, ci i-a subliniat că modul lui creativ de gândire a fost important și că procesul contează mai mult decât rezultatul final. Cuvintele acelea au prins rădăcini. Cercetările lui Mueller și Dweck (1998) arată că atunci când lauda este orientată spre proces și nu spre inteligență, motivația elevilor crește și frica de greșeală scade.

Și apoi sunt copiii cu dizabilități. Am văzut cât de ușor pot interioriza mesajul greșit: „eu nu pot”. O fetiță cu dislexie își lăsa caietele pe bancă și evita să citească cu voce tare. Schimbarea a venit când i s-a propus să înregistreze un podcast pe un subiect preferat — istoria modei. Nu mai era vorba de o „scurtătură” pentru că nu putea citi fluent, ci de o strategie creativă de învățare. În loc să fie definită de dificultatea ei, devenea un exemplu de adaptare inteligentă. Dweck subliniază că diversitatea ritmurilor de învățare trebuie normalizată și percepută ca ceva firesc (Dweck 44).

Și, desigur, există elevii supradotați. Paradoxal, unii evită provocările, obișnuiți să fie lăudați pentru ușurința cu care reușesc, iar ideea de a greși îi sperie. Îmi amintesc un elev excepțional la fizică, care refuza să participe la un concurs interdisciplinar pentru că „nu era domeniul lui”. Profesorul i-a propus să încerce un proiect ce combina fizica cu arta vizuală. A eșuat la prima încercare. A doua oară a găsit o soluție ingenioasă. Atunci a înțeles ceea ce Dweck spune limpede: potențialul nu este o linie fixă, ci un orizont ce se extinde cu fiecare încercare (Dweck 107).

---

Când teoria devine practică în România – povești și adaptări locale

Când vorbim despre mindset-ul de creștere în România, nu ne referim la programe naționale pompoase, ci la profesori, mentori și școli care, pe cont propriu sau în rețele de formare, au început să împrumute filosofia lui Dweck și s-o transforme în clase în care elevii se simt capabili să învețe, nu judecați pentru punctul de start.

Un exemplu viu vine din Școala Gimnazială „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, unde revista școlii vorbește explicit despre importanța cultivării unei „mentalități de creștere” la elevi. Prin lucrul aplicat pentru a recunoaște că provocările nu sunt semne de eșec, ci oportunități, elevii „înfloresc în fața unei provocări” și învață să-și regândească relația cu greșeala și progresul. În practică, se introduc discuții despre „ce învăț eu din această provocare” și reflecții conform ideii că abilitatea se dezvoltă, nu este dată odată pentru totdeauna (Școala Gimnazială „Anton Pann”, Revista 9 Plus, mai 2023).

La nivel universitar, în cadrul Centrului de Învățare al Universității din București, Ghidul Mentorului oferă exerciții inspirate direct de narațiunea lui Dweck privind mindset-ul. Mentoratul 2×2 propune activități în care mentorii ajută mentee-ii să identifice reacțiile față de eșec, să transforme „frustrarea” în semnal de dezvoltare („așa aleg să transform lămâia primită în limonadă”) și să formuleze lecțiile extrase din dificultăți. Astfel, teoria devine palpabilă în relația mentor-student (Centrul de Învățare UB, Ghidul Mentorului, 2021).

În spațiul pedagogic românesc mai larg, publicații precum Provocări și soluții în educație (EU Edu Center, ediția 13) recomandă feedback constructiv și încurajarea efortului ca parte integrantă a învățării. Aceste materiale ajută profesorii să traducă concepte ca „normalizarea greutății în învățare” în realități de clasă, oferind astfel instrumente practice pentru implementarea mentalității de creștere.

Mai mult, în documente românești dedicate stării de bine a elevilor și profesorilor, mentalitatea de creștere este parte din componenta cognitivă ce susține reziliența, reduce frica de eșec și construiește o relație sănătoasă cu învățarea (Raport Starea de bine cognitivă și mentalitatea de creștere, edumi.ro, 2022).

Unele școli românești implicate în proiecte de inovare didactică combină aceste idei cu planificarea integrată și predarea diferențiată. Kituri de design curricular care pun accent pe învățarea bazată pe probleme și pe adaptarea ritmurilor individuale încadrează mentalitatea de creștere ca parte din „practici incluzive”, schimbând astfel nu doar metodele, ci și felul în care elevii înțeleg propria lor traiectorie de învățare (Toolkit pentru curriculum integrat, SMART SOLUTIONS, 2025).

---

Ce poți încerca mâine în clasă?

1. Dialoguri de tip „Ce ai învățat astăzi din ce n-a mers?” – deschide conversația despre greșeli ca surse de învățare.
2. Mini-contracte de progres cu elevii – obiective clare, realiste, cu reflectare asupra efortului.
3. Jurnal de metacogniție săptămânal – elevii notează ce au învățat despre propriul proces de învățare.

Aceste instrumente simple pot începe să transforme percepțiile elevilor și să îi încurajeze să vadă învățarea ca pe un drum deschis, nu ca pe o competiție statică.

---

Limitele și nuanțele unei teorii puternice

Deși teoria lui Dweck a influențat puternic educația, cercetări recente (Yeager et al., 2020) atrag atenția că simplificarea excesivă poate duce la efecte contrare. Nu este suficient să spui „gândește pozitiv”, ci este nevoie de o integrare autentică, nuanțată, care să țină cont de contexte individuale și sociale.

În România, acest lucru se traduce printr-o abordare adaptată, care evită clișeele și promovează o cultură a susținerii și explorării, nu doar a performanței rapide.

---

Carol Dweck ne-a arătat că o singură schimbare în modul în care ne raportăm la efort și la dificultăți poate deschide porți neașteptate. Dar schimbarea adevărată vine când această idee pătrunde în fiecare colțișor al școlii: în sălile de clasă, în relațiile dintre profesori și elevi, și în așteptările pe care le avem față de noi înșine.

Și tu poți să faci primul pas, chiar de mâine.

---

Surse:

• Dweck, Carol S. Mindset: The New Psychology of Success. Random House, 2006.
• Mueller, Claudia M., și Carol S. Dweck. „Praise for Intelligence Can Undermine Children’s Motivation and Performance.” Journal of Personality and Social Psychology, vol. 75, nr. 1, 1998, pp. 33-52.
• Școala Gimnazială „Anton Pann”, Revista 9 Plus, mai 2023.
• Centrul de Învățare al Universității din București, Ghidul Mentorului, 2021.
• EU Edu Center, Provocări și soluții în educație, ediția 13, 2023.
• edumi.ro, Raport Starea de bine cognitivă și mentalitatea de creștere, 2022.
• SMART SOLUTIONS, Toolkit pentru curriculum integrat, 2025.
• Yeager, David et al. „Why Interventions to Influence Adolescent Behavior Often Fail but Could Succeed.” Perspectives on Psychological Science, 2020.