Introducere: Carl Rogers în contextul psihoterapiei
Carl Rogers (1902–1987) este considerat unul dintre pionierii psihologiei umaniste, alături de Abraham Maslow și alți teoreticieni care s-au îndepărtat de perspectivele stricte ale psihanalizei și behaviorismului. În contrast cu Freud, care punea accent pe conflictele inconștiente și interpretarea simbolică a comportamentului, sau cu behavioriștii precum Skinner, care se concentrau pe condiționarea și modificarea comportamentului, Rogers a propus o abordare centrată pe persoană. Aceasta presupune că fiecare individ are în interiorul său resursele necesare pentru creștere și schimbare, iar rolul psihoterapeutului este să creeze un mediu sigur, empatic și autentic în care aceste resurse să se manifeste.

Ce putem învăța citind cartea sa „On becoming a person”? (Rogers, C. R. (2014). A deveni o persoană. București: Editura Trei)
Principiile lui Rogers oferă lecții valoroase nu doar pentru psihoterapie, ci și pentru viața de zi cu zi. Ele ne învață că:

1. Autenticitatea și autoacceptarea sunt fundamentale pentru dezvoltarea personală. Fiecare individ, dacă este ascultat fără judecată și sprijinit, poate să-și descopere potențialul și să se apropie de sinele său autentic.
2. Ascultarea empatică transformă relațiile interumane. Rogers ne încurajează să fim prezenți cu adevărat pentru ceilalți, să înțelegem perspectivele lor și să respectăm unicitatea fiecăruia.
3. Autonomia și responsabilitatea personală sunt cheia maturității emoționale. Persoana nu trebuie „condusă” sau „corectată” de alții; ea are capacitatea de a lua decizii și de a-și ajusta viața în funcție de valori proprii.

Cine suntem înainte de a deveni o persoană autentică
În concepția lui Rogers, individul începe ca o ființă influențată puternic de presiuni externe: așteptările părinților, normele sociale, condiționările culturale și nevoia de aprobare. Această „fațadă” poate ascunde sinele autentic, care tânjește să se manifeste. Procesul de devenire a unei persoane presupune explorarea și acceptarea emoțiilor, experiențelor și nevoilor proprii, ceea ce Rogers numește „self real”. Fără un mediu sigur și susținător, această transformare este dificil de realizat.

Deosebirea fundamentală dintre Rogers și alți psihoterapeuți
Spre deosebire de psihoterapeuții tradiționali, care adesea vedeau clientul ca un obiect al studiului sau aplicării unor tehnici, Rogers a pus persoana în centrul procesului terapeutic. Terapeutul nu este un „expert” care trebuie să ofere soluții, ci un facilitator care:

• creează un mediu de acceptare necondiționată,
• manifestă empatie profundă,
• cultivă autenticitate și congruență în relația cu clientul.

Această abordare a dus la dezvoltarea terapiei centrate pe client (client-centered therapy), care a revoluționat modul în care psihologia vede relația terapeutică.

Direcții rezultate din principiile lui Rogers

1. Educația
   • În școli, principiile lui Rogers au inspirat metode de învățare centrate pe elev, unde profesorul devine un facilitator, iar accentul se pune pe dezvoltarea creativității, a gândirii critice și a înțelegerii emoțiilor.
   • Elevii învață să-și exprime ideile, să-și asume responsabilitatea pentru învățarea lor și să colaboreze într-un mediu sigur și respectuos.
2. Organizații și leadership
   • În mediul organizațional, principiile rogersiene au influențat concepte precum leadership-ul empatic și managementul participativ.
   • Liderii care adoptă aceste principii creează culturi organizaționale bazate pe respect reciproc, încredere și dezvoltare personală, ceea ce conduce la motivarea naturală a angajaților, inovație și performanță pe termen lung.
3. Psihologie și terapie modernă
   • Terapia centrată pe client a stat la baza multor abordări moderne, inclusiv consilierea individuală și coaching-ul.
   • A pus accent pe colaborarea terapeut-client și pe validarea experiențelor subiective ale fiecărei persoane, un concept preluat și adaptat în psihoterapia pozitivă și terapia motivațională.

Concluzie
Citind cărțile lui Carl Rogers, învățăm că fiecare persoană are capacitatea de a se transforma și de a-și atinge potențialul autentic, dacă i se oferă empatie, acceptare și libertatea de a se exprima. Spre deosebire de alte școli psihologice, Rogers a pus individul în centrul atenției, nu problema sau tehnica, influențând nu doar psihoterapia, ci și educația, organizațiile și leadership-ul modern. Principiile sale ne amintesc că oamenii învață, se dezvoltă și se schimbă cel mai bine într-un mediu sigur, respectuos și autentic, iar această învățătură este aplicabilă atât la nivel personal, cât și la nivel social și profesional.

Referințe

Bozarth, J. D. (1998). Person-centered therapy: A revolutionary paradigm. Journal of Humanistic Psychology, 38(1), 1–23.

Cain, D. J. (2010). Person-centered psychotherapies. Washington, DC: American Psychological Association.

Mearns, D., & Thorne, B. (2013). Person-centred counselling in action (4th ed.). London: Sage.

Rogers, C. R. (1942). Counseling and psychotherapy. Boston, MA: Houghton Mifflin.

Rogers, C. R. (1951). Client-centered therapy: Its current practice, implications, and theory. Boston, MA: Houghton Mifflin.

Rogers, C. R. (1961). On becoming a person: A therapist’s view of psychotherapy. Boston, MA: Houghton Mifflin.

Rogers, C. R. (1969). Freedom to learn. Columbus, OH: Merrill.

Rogers, C. R. (1977). Carl Rogers on personal power. New York, NY: Delacorte Press.

Rogers, C. R. (1980). A way of being. Boston, MA: Houghton Mifflin.

Rogers, C. R. (n.d.). Carl Rogers and the person-centered approach. Verywell Mind. Retrieved from https://www.verywellmind.com/person-centered-therapy-2795762

Rogers, C. R. (n.d.). The core conditions of counseling. Retrieved from https://www.simplypsychology.org/person-centred-therapy.html