Introducere

În ultimele decenii, cercetările din domeniul educației au arătat că nu doar conținutul predat contează, ci și felul în care profesorul interacționează cu elevii/studenții. Conceptul cunoscut în literatura anglo-saxonă drept teacher immediacy se referă la comportamentele verbale și nonverbale prin care profesorul reduce distanța psihologică dintre el și elevi, creând o atmosferă mai deschisă și mai prietenoasă. În română, putem vorbi despre apropiere profesor-elev, care include gesturi simple precum contactul vizual, folosirea unui ton cald, umorul, feedback-ul constructiv sau împărtășirea unor experiențe personale.

Deși primele cercetări au apărut în Statele Unite (Mehrabian, 1971; Richmond, Gorham & McCroskey, 1987), multe dintre aceste instrumente de măsurare au fost dezvoltate în contexte culturale occidentale. Ele nu surprind întotdeauna modul în care alte culturi percep relația profesor-student, unde tradițiile educaționale și valorile sociale sunt diferite. China este un exemplu elocvent: acolo, respectul pentru autoritate și comunicarea indirectă influențează profund percepția studenților asupra profesorilor.

---

O perspectivă chineză asupra apropierii profesor-elev

Qin Zhang și John G. Oetzel (2006) au realizat un studiu fundamental prin care au construit și validat o scală de apropriere profesor-elev specifică contextului chinez. Prin interviuri și chestionare aplicate elevilor chinezi, aceștia au identificat trei dimensiuni principale:

1. Dimensiunea instructivă – claritatea explicațiilor, folosirea unor exemple adecvate și sprijinul acordat pentru înțelegerea conținutului.
2. Dimensiunea relațională – comportamente care favorizează o atmosferă pozitivă, prin încurajare și suport emoțional.
3. Dimensiunea personală – manifestări care îl fac pe profesor să pară autentic și accesibil, precum împărtășirea unor experiențe proprii sau exprimarea empatiei.

Scala validată statistic a demonstrat că aceste dimensiuni sunt predictori importanți ai satisfacției elevilor/studenților și ai motivației lor academice (Zhang & Oetzel, 2006).

---

Exemple comparative din alte state

1. Statele Unite
   În SUA, apropierea profesorului este asociată cu încurajarea discuțiilor libere, folosirea umorului și a tehnologiei interactive. Studii de referință (Andersen, 1979; Frymier, 1994) au arătat că elevii percep profesorii empatici și deschiși ca fiind mai competenți, iar performanța academică crește.
2. Finlanda
   În sistemul finlandez, unde accentul cade pe autonomie și colaborare, apropierea profesor-elev se manifestă prin crearea unui climat egalitar. Profesorii evită poziția de autoritate rigidă, încurajând copiii să își exprime liber opiniile (Sahlberg, 2011). Aceasta sporește nu doar încrederea, ci și creativitatea elevilor.
3. Japonia
   În Japonia, relația profesor-elev este mai formală. Cu toate acestea, conceptul de omoiyari (empatie, grijă față de ceilalți) joacă un rol central. Profesorii care demonstrează grijă autentică față de bunăstarea elevilor construiesc relații de încredere, deși păstrează un cadru disciplinat (Lewis, 1995).
4. România
   În România, cercetările recente (Neacșu, 2015) subliniază că mulți elevi percep apropierea profesorului mai ales prin disponibilitatea acestuia de a explica suplimentar, de a răspunde întrebărilor și de a manifesta respect reciproc. În contextul unor clase adesea numeroase, gesturile mici – precum adresarea pe nume sau recunoașterea progresului – au un impact semnificativ asupra motivației elevilor.

---

Graficul comparativ ilustrează modul în care diferite sisteme educaționale pun accent pe diverse dimensiuni ale apropierii profesor-elev. Se observă că Finlanda excelează la dimensiunea relațională, promovând egalitatea și colaborarea în clasă, în timp ce SUA acordă importanță atât relației, cât și dimensiunii personale, prin interactivitate și empatie. China și România au profiluri similare, cu accent pe claritatea instructivă și un nivel moderat al sprijinului relațional. În schimb, Japonia menține o apropiere mai redusă la nivel personal, dar rămâne puternică în zona instructivă, datorită tradiției educaționale formale.

Implicații pentru educație

Construirea unei scale cultural adaptate, precum cea din China, are implicații majore:

1. Permite măsurarea precisă a comportamentelor profesorilor în context local.
2. Oferă o bază pentru formarea cadrelor didactice, orientată spre relația cu studenții, nu doar spre conținut.
3. Încurajează politici educaționale mai sensibile la diversitatea culturală.

Astfel, în China, dar și în alte state, accentul se mută de la simpla transmitere de informații la construirea unei relații educaționale autentice.

---

Concluzie

Apropierea profesor-elev nu este un concept universal identic, ci ia forme diferite în funcție de cultură. Dacă în SUA ea presupune interactivitate și umor, în Finlanda înseamnă egalitate, în Japonia – grijă formalizată, iar în China – echilibru între autoritate și empatie. România se află undeva între aceste modele, cu accent pe claritatea explicațiilor și disponibilitatea personală a profesorilor.

Prin urmare, studiul lui Zhang și Oetzel ne arată că o scală a apropierii profesor-elev adaptată cultural este indispensabilă pentru a înțelege cu adevărat dinamica sălilor de clasă. Ea nu doar descrie comportamente, ci trasează și un drum pentru transformarea educației într-un proces mai uman, centrat pe relații.

---

Referințe

• Andersen, J. F. “Teacher immediacy as a predictor of teaching effectiveness.” Communication Yearbook 3 (1979): 543–559.
• Frymier, A. B. “A model of immediacy in the classroom.” Communication Quarterly 42.2 (1994): 133–144.
• Lewis, C. Educating Hearts and Minds: Reflections on Japanese Preschool and Elementary Education. Cambridge University Press, 1995.
• Mehrabian, A. Silent Messages. Wadsworth, 1971.
• Neacșu, I. Psihologia educației și dezvoltării școlare. Editura Polirom, 2015.
• Sahlberg, P. Finnish Lessons: What Can the World Learn from Educational Change in Finland? Teachers College Press, 2011.
• Zhang, Qin, and John G. Oetzel. “Constructing and Validating a Teacher Immediacy Scale: A Chinese Perspective.” Communication Education 55.4 (2006): 410–429.

---