1. De ce vorbim atât de mult despre „trezire” astăzi
În ultimii ani, cuvântul „trezire” apare peste tot. Înseamnă, în funcție de context, să nu mai fii manipulat, să vezi „dincolo de sistem”, să gândești cu mintea ta, să nu mai accepți autorități sau povești impuse¹. În oglindă, „stabilitatea” ajunge să fie văzută ca ceva suspect: conformism, frică, stagnare, control.
Această opoziție pare simplă și seducătoare:
trezire = bine, stabilitate = rău.
Problema este că realitatea umană nu funcționează așa².
2. Ce înseamnă, de fapt, stabilitatea
Pentru cei mai mulți oameni, stabilitatea nu este o ideologie. Este o nevoie de bază³.
Stabilitatea înseamnă să știi la ce să te aștepți mâine, să ai o poveste coerentă despre viața ta, să aparții unui grup sau unei comunități și să ai repere care reduc frica și haosul interior.
Religiile, tradițiile, obiceiurile și regulile sociale funcționează ca structuri de sprijin psihic, oferind predictibilitate și continuitate identitară⁴. Ele nu sunt perfecte, dar permit oamenilor să trăiască, să muncească, să iubească, să crească copii și să facă față pierderii și morții.
A confunda stabilitatea cu „orbirea” este o greșeală. De cele mai multe ori, stabilitatea este ceea ce face viața suportabilă.
3. Ce înseamnă „trezirea”, dincolo de slogan
„Trezirea” nu este doar o idee frumoasă. Este o experiență dificilă, asociată adesea cu pierderea sensurilor tradiționale și a certitudinilor⁵.
În termeni simpli, trezirea înseamnă pierderea certitudinilor, ruperea de poveștile care te protejau, asumarea faptului că nu există garanții și confruntarea directă cu frica, incertitudinea și singurătatea.
Pentru unii oameni, această experiență aduce claritate și libertate. Pentru mulți alții, aduce anxietate, dezorientare și pierderea sensului⁶.
De aceea, „trezirea” nu este un bun universal. Nu este ceva ce toți își doresc și nici ceva ce toți pot duce psihic.
4. De ce majoritatea oamenilor aleg stabilitatea
Nu pentru că sunt „proști”, „adormiți” sau manipulați.
Ci pentru că psihicul uman are nevoie de atașament și siguranță, iar libertatea radicală poate deveni o povară greu de susținut⁷. Identitatea are nevoie de continuitate, iar viața de zi cu zi cere rutină, nu revelație permanentă⁸.
Un adevăr care îți distruge viața, relațiile și identitatea nu este perceput ca eliberator, ci ca amenințător. De aceea, oamenii aleg instinctiv forme de sens care îi țin „întregi”, chiar dacă nu sunt perfecte.
5. De ce „trezirea” devine uneori o capcană
Paradoxal, discursul despre trezire poate repeta exact ce critică.
Se întâmplă atunci când apare ideea „noi, cei treziți” versus „ei, cei adormiți”, iar luciditatea se transformă în superioritate morală⁹. În astfel de contexte, lipsa de structură tinde să degenereze în haos, iar libertatea în izolare și polarizare¹⁰.
Istoria arată că mișcările de „trezire” sunt adesea elitiste, instabile, greu de transmis și incapabile să susțină comunități mari pe termen lung. Nu pentru că ar fi false, ci pentru că viața umană are nevoie de mai mult decât claritate intelectuală.
6. De ce stabilitatea câștigă, istoric vorbind
De-a lungul istoriei, nu au câștigat ideile cele mai profunde, ci cele mai viabile. Procesele de instituționalizare și rutinizare explică de ce formele stabile supraviețuiesc¹¹.
Formele stabile de religie, cultură și organizare socială au persistat pentru că au fost funcționale: au putut fi trăite de mulți, nu doar de câțiva, au oferit ritual, comunitate și sens practic și au redus anxietatea colectivă¹².
Stabilitatea nu a învins pentru că este perfectă, ci pentru că este trăibilă.
7. Unde greșim astăzi
Greșim când idealizăm „trezirea” ca soluție magică și disprețuim stabilitatea fără a înțelege rolul ei în menținerea coeziunii morale și sociale¹³. Luciditatea nu înseamnă automat maturitate, iar societățile fără structuri nu devin mai conștiente, ci mai fragile¹⁴.
8. O poziție mai matură
O abordare matură nu opune simplist cele două concepte. Stabilitatea poate proteja sau poate închide, iar trezirea poate elibera sau poate destabiliza.
Maturitatea începe acolo unde poți folosi structurile fără a fi prizonierul lor, poți gândi critic fără a-ți distruge viața și poți fi lucid fără a deveni rece sau izolat¹⁵,¹⁶.
Concluzie
Oamenii nu aleg stabilitatea împotriva adevărului. O aleg pentru a putea trăi. „Trezirea” nu este o datorie morală și nici o medalie de superioritate, ci o experiență rară, costisitoare și dificilă. Stabilitatea nu este o rușine și nici o dovadă de adormire. Este, de cele mai multe ori, condiția posibilității existenței umane.
Adevărata întrebare nu este: „ești trezit sau stabil?”
Ci: **câtă luciditate poți duce fără să te rupi de viață?**¹⁷
Note de subsol
- Karl Mannheim, Ideology and Utopia, Routledge, 1936.
- Isaiah Berlin, The Crooked Timber of Humanity, Princeton University Press, 1990.
- John Bowlby, Attachment and Loss, vol. I, Basic Books, 1969.
- Anthony Giddens, Modernity and Self-Identity, Stanford University Press, 1991.
- Max Weber, Science as a Vocation, 1919.
- Irvin D. Yalom, Existential Psychotherapy, Basic Books, 1980.
- Erich Fromm, Escape from Freedom, Farrar & Rinehart, 1941.
- Alfred Schutz, The Phenomenology of the Social World, Northwestern University Press, 1967.
- Eileen Barker, The Making of a Moonie, Blackwell, 1984.
- Hannah Arendt, The Origins of Totalitarianism, Harcourt Brace, 1951.
- Max Weber, Economy and Society, University of California Press, 1978.
- Niklas Luhmann, Social Systems, Stanford University Press, 1995.
- Alasdair MacIntyre, After Virtue, University of Notre Dame Press, 1981.
- Ulrich Beck, Risk Society, Sage, 1992.
- Paul Ricoeur, Oneself as Another, University of Chicago Press, 1992.
- Hans Jonas, The Imperative of Responsibility, University of Chicago Press, 1984.
- Viktor E. Frankl, Man’s Search for Meaning, Beacon Press, 1959.
Gânduri răzlețe despre idei, oameni și lumea în schimbare 
Lasă un comentariu