De sărbători, printre mesele încărcate, luminițe, voci de oameni dragi și sentimentul acela special de sfârșit de an, am băut o șampanie care m-a surprins. Nu doar prin gust — fin, echilibrat, elegant — ci prin faptul că, fără să-mi dau seama, m-a trimis într-o mică aventură culturală. Șampania era de la Cricova.

La momentul respectiv, am tratat-o ca pe un detaliu plăcut al serii. Un vin bun, festiv, potrivit contextului. Dar zilele următoare, întâmplător sau nu, am început să văd în vitrinele magazinelor de specialitate tot mai multe sticle cu același nume: Cricova. Spumante diferite, vinuri albe, roșii, etichete elegante, denumiri care îți stârneau curiozitatea.

Și, așa cum se întâmplă uneori cu lucrurile care te prind pe nepregătite, am început să caut. Să citesc. Să aflu. Și mi-am dat seama că băusem, de fapt, nu doar un vin bun, ci un fragment dintr-o cultură extrem de bogată.

Am descoperit mai întâi că Cricova nu este doar o vinărie, ci un adevărat oraș subteran al vinului. Un labirint de galerii săpate în calcar, la zeci de metri sub pământ, care se întind pe kilometri întregi și care adăpostesc milioane de sticle. Străzi subterane cu nume de soiuri, săli de degustare sculptate în piatră, colecții de vinuri vechi de zeci de ani. O lume paralelă, tăcută și răcoroasă, în care timpul curge altfel.

Am aflat apoi că acest loc nu a apărut dintr-o strategie de marketing, ci dintr-o întâlnire fericită între geologie, tradiție și inteligență umană. Galeriile au fost inițial mine de piatră. Apoi, cineva a observat că temperatura constantă și umiditatea naturală sunt perfecte pentru maturarea vinului. Și astfel, încet, în timp, s-a născut Cricova.

Ceea ce m-a impresionat cel mai mult nu a fost neapărat dimensiunea impresionantă a pivnițelor, ci ideea de răbdare care stă la baza acestui loc. Vinul nu se grăbește. Nu poate fi forțat. Are nevoie de ani pentru a deveni ceea ce este menit să fie. Iar într-o lume care aleargă tot mai repede, gândul că există un loc construit în jurul timpului lent mi s-a părut profund reconfortant.

Am înțeles și de ce spumantele de la Cricova au un aer aparte: sunt făcute după metoda clasică, cu a doua fermentație în sticlă, exact așa cum se face în Champagne. Doar că aici, în subteranul Moldovei, această tehnică occidentală se întâlnește cu un pământ est-european extrem de generos și cu o tradiție locală veche.

Și poate cel mai frumos lucru pe care l-am realizat este acesta: vinul nu este doar o băutură. Este un limbaj cultural. Spune povești despre climă, despre sol, despre oameni, despre istorie, despre mentalități. Iar vinurile de la Cricova spun povestea unei țări adesea prea puțin cunoscute, dar incredibil de bogate în sens, tradiție și frumusețe discretă: Republica Moldova.

Poate unii știau toate acestea de mult. Poate pentru alții Cricova este deja un reper familiar. Dar pentru mine, totul a pornit de la o șampanie băută într-o seară de sărbătoare. Și m-a dus într-un loc în care nu am fost încă fizic, dar pe care simt că îl cunosc puțin mai bine acum.

Așa că, dacă veți vedea într-o vitrină o sticlă de la Cricova, poate veți zâmbi altfel. Nu doar ca în fața unui vin bun, ci ca în fața unei mici bucăți de lume ascunse sub pământ, într-o țară care merită descoperită mai mult și mai des.

Uneori, cele mai frumoase călătorii nu încep cu un bilet de avion, ci cu un pahar ridicat într-un moment potrivit. 🍷