Despre criza morală din spatele „post-adevărului”
În ultimii ani am ajuns să vorbim obsesiv despre „post-adevăr”, despre fake news, despre manipulare, propagandă și relativism. Ne îngrijorează că oamenii nu mai cred în fapte, că realitatea este fragmentată în bule informaționale, că adevărul este contestat din toate părțile. Dar, poate fără să ne dăm seama, ratăm ceva mai grav: nu faptul că adevărul este atacat, ci faptul că nu ne mai obligă.
Nu trăim într-o lume fără adevăr. Trăim într-o lume în care adevărul a devenit irelevant din punct de vedere moral.
Știm multe lucruri. Avem acces la informații, la date, la analize, la explicații. Dar între a ști și a fi legat de ceea ce știi s-a produs o ruptură. Adevărul nu mai angajează caracterul. Nu mai cere nimic de la noi. Nu ne mai schimbă.
Și tocmai aici se află adevărata criză.
Adevărul nu este doar ceva ce știi, ci ceva ce porți
În tradiția morală clasică, adevărul nu era o simplă proprietate a propozițiilor, ci o virtute a persoanei. A spune adevărul însemna a te angaja față de celălalt, a-ți asuma o responsabilitate: „ceea ce spun este demn de încredere, mă pun pe mine însumi în joc prin cuvintele mele”.
Adevărul era o formă de fidelitate: față de realitate, față de celălalt, față de tine însuți.
Astăzi, adevărul a devenit un obiect exterior: ceva ce verifici, consumi, distribui, comentezi. Dar nu mai este ceva ce te obligă să fii într-un anumit fel.
Poți spune adevărul și să nu-ți pese. Poți ști adevărul și să nu-l urmezi. Poți recunoaște adevărul și să-l ignori fără cost interior.
Aceasta este mutația decisivă.
Subiectul modern este prea fragil pentru adevăr
Modernitatea ne-a oferit enorm: libertate, autonomie, pluralism, reflexivitate. Dar ne-a luat, încet și aproape imperceptibil, capacitatea de a susține valori care ne transcend.
Suntem învățați să fim flexibili, adaptabili, reversibili. Să nu ne legăm prea tare de nimic. Să nu ne angajăm definitiv. Să ne reinventăm constant.
Dar adevărul cere exact opusul: stabilitate, fidelitate, coerență interioară, capacitatea de a rămâne într-o poziție chiar când este incomodă.
Un sine lichid nu poate purta un adevăr greu.
Adevărul nu mai încape într-un subiect care nu vrea să fie legat de nimic.
De ce nu mai contează diferența dintre adevăr și fals
Poate cel mai tulburător fenomen al prezentului nu este minciuna, ci indiferența față de minciună. Oamenii nu mai sunt scandalizați de fals. Nu mai sunt tulburați de faptul că lucrurile nu sunt adevărate. Sunt cel mult iritați, plictisiți sau cinici.
Aceasta nu este o problemă intelectuală. Este una existențială.
Diferența dintre adevăr și fals contează doar dacă există ceva în tine care depinde de adevăr. Dacă identitatea ta, demnitatea ta, relațiile tale sunt legate de el. Dacă adevărul te privește.
Când nimic din ceea ce ești nu mai depinde de adevăr, el devine doar o informație printre altele.
Literatura ne arată ce filosofia nu poate arăta singură
Kafka descrie o lume în care legea există, dar nu mai este justă; adevărul există, dar nu mai mântuiește; sensul există, dar nu mai este accesibil. Personajele nu sunt ignorante — sunt pierdute.
Sebastian descrie luciditatea fără putere. Manea descrie conștiința fără adăpost. Roth descrie dezvăluirea adevărului care nu vindecă, ci dezintegrează.
Toți ne arată același lucru: nu adevărul lipsește, ci subiectul care să-l poată trăi fără să se frângă.
Ce am pierdut, de fapt
Am pierdut ideea că adevărul este ceva pentru care merită să suferi.
Am pierdut ideea că adevărul te poate costa.
Am pierdut ideea că adevărul nu este doar corect, ci greu.
Într-o lume în care totul trebuie să fie ușor, rapid, reversibil și confortabil, adevărul devine un corp străin.
Și atunci îl transformăm în spectacol, în controversă, în opinie, în conținut.
Dar nu îl mai lăsăm să ne atingă.
Poate fi recuperat adevărul?
Da — dar nu prin mai multă informație, mai mult fact-checking, mai multă tehnologie.
Ci prin refacerea subiectului moral.
Prin refacerea capacității de a spune: „acest lucru contează pentru mine chiar dacă mă costă”.
Prin refacerea ideii că există lucruri de care nu ne putem dezlega fără să ne pierdem.
Prin refacerea ideii că adevărul nu este doar ceva ce avem, ci ceva ce suntem chemați să fim.
Adevărul nu este pierdut.
Dar noi ne-am îndepărtat de el.
Nu pentru că nu-l mai putem cunoaște.
Ci pentru că nu mai vrem să-l purtăm.
Referințe orientative
Filosofie, etică și teorie socială
- Immanuel Kant — Metafizica moravurilor (1797), în special partea despre datoria de a spune adevărul și obligațiile față de sine și față de ceilalți.
- Emmanuel Levinas — Totalitate și infinit (1961), pentru ideea că etica (responsabilitatea față de Celălalt) precede cunoașterea și fundamentează adevărul.
- Hannah Arendt — „Truth and Politics” (1967), eseu fundamental despre pericolul pierderii sensului adevărului în spațiul public.
- Zygmunt Bauman — Modernitatea lichidă (2000), despre fragilizarea angajamentelor morale în modernitatea târzie.
- Paul Ricoeur — Soi-même comme un autre / Oneself as Another (1990), despre identitate, promisiune și responsabilitate.
- Charles Taylor — Sources of the Self (1989), despre geneza sinelui modern și pierderea cadrelor morale comune.
- Jürgen Habermas — The Theory of Communicative Action (1981), despre adevăr ca rezultat al practicilor discursive — și limitele acestui model.
Literatură
- Franz Kafka — Procesul (1925), pentru imaginea adevărului procedural fără sens moral.
- Mihail Sebastian — De două mii de ani (1935), despre ruptura dintre luciditate, adevăr interior și conformism social.
- Norman Manea — Întoarcerea huliganului (2003), despre conștiință, exil și fragilitatea adevărului interior.
- Philip Roth — Pata umană (2000), despre adevăr, demascare și dezintegrare morală.
Context contemporan
- Ralph Keyes — The Post-Truth Era (2004), despre apariția culturii post-adevărului.
- Lee McIntyre — Post-Truth (2018), analiză filosofică a fenomenului post-adevăr.
✦ Mică notă pentru cititorii blogului
„Autorii citați aici nu sunt invocați ca autorități care „rezolvă” problema adevărului, ci ca martori ai diferitelor moduri în care adevărul a fost legat, pierdut, apărat sau problematizat în modernitate. Textul este o interpretare personală inspirată de ei, nu un rezumat al operelor lor
Gânduri răzlețe despre idei, oameni și lumea în schimbare 
Lasă un comentariu