Mă opresc puțin.
Respir.
Las corpul să se așeze.

Îmi imaginez viața mea ca pe un râu care curge pe lângă mine. Nu sunt în el. Sunt pe mal și privesc. Nu forțez nimic. Las imaginile să treacă.

Ceva se oprește în fața mea. Nu știu de ce tocmai asta, dar apare.

Notez, în unul sau câteva cuvinte:

---

Mă mut apoi la anul trecut.

Cum arăta râul atunci? Mai repede, mai tulbure, mai liniștit? Ce imagine apare?

Notez:

---

Mă mut la anul acesta.

Ce se vede acum în apă? Ce apare fără să caut?

Notez:

---

Mă mut la săptămâna trecută.

Ce mic detaliu iese la suprafață?

Notez:

---

Privesc tot ce am scris.

Nu analizez încă. Doar privesc.

Și las să se nască 3–4 întrebări din ce văd și ce simt, nu din ce „ar trebui”.

1. ________________________________________________________________________
2. ________________________________________________________________________
3. ________________________________________________________________________
4. ________________________________________________________________________

Nu trebuie să răspund acum.

Poate voi reveni la ele.
Poate doar le voi purta cu mine.

Pentru moment, este suficient că le-am auzit.

Închid jurnalul cu un gest mic de grijă.

Și merg mai departe.

Adaptare după Playwriting de Noël Greig