O poveste despre istorie care nu pleacă niciodată
Am intrat în Balcani fără să-mi dau seama că o fac.
Aveam o hartă, câteva repere turistice și reflexul occidental al delimitării: aici începe o regiune, dincolo se termină alta. Credeam că Balcanii sunt un loc pe care îl traversezi. Abia mai târziu aveam să înțeleg că Balcanii sunt un loc care te prinde.
Nu a existat o frontieră clară. Nici un indicator. Balcanii au început prin comportamente: prin felul în care oamenii vorbeau despre stat, prin modul în care timpul devenea negociabil, prin importanța relațiilor personale față de regulă. Atunci am înțeles că întrebarea corectă nu este unde încep Balcanii, ci cum funcționează.
Iar acest lucru m-a adus inevitabil la România.
Un nume care spune mai mult despre privitor decât despre loc
„Balcanii” nu este un nume născut din mit sau legendă. Provine din turcescul balkan, care înseamnă „munte împădurit, dificil de traversat”¹. Inițial, desemna exclusiv Munții Balcanici (Stara Planina) din actuala Bulgarie.
Abia în secolul al XIX-lea, odată cu declinul Imperiului Otoman, geografia politică occidentală a extins termenul asupra unei întregi peninsule². Nu pentru a o descrie în profunzime, ci pentru a o explica rapid. Balcanii au devenit, simbolic, locul unde Europa și-a depozitat complicațiile: instabilitatea, fragmentarea, conflictele.
De la început, „Balcanii” au fost mai degrabă o categorie explicativă occidentală decât o identitate asumată local.
O istorie care nu se închide în manuale
În Occident, istoria este o succesiune de epoci.
În Balcani, istoria este o prezență.
Regiunea a fost, timp de peste 1500 de ani, zonă de suprapunere imperială: Imperiul Roman, Bizanțul, Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic, apoi regimurile comuniste³. Niciuna dintre aceste structuri nu a dispărut complet din memorie.
Drumuri romane, biserici bizantine, moschei otomane, blocuri comuniste coexistă în același peisaj. Nimic nu a fost șters complet. Totul a fost adăugat. Balcanii nu au avut luxul rupturilor curate. De aceea, trecutul nu pleacă niciodată complet.
Lecția imperiilor: statul nu este al tău
Cel mai greu de înțeles pentru mine a fost relația cu statul. Oamenii îl respectau formal, dar nu aveau încredere în el. Îl ocoleau inteligent, nu din dispreț, ci din experiență.
Într-un sat, la o masă lungă, cineva mi-a spus simplu:
„Statul a fost mereu al altcuiva. Roman, bizantin, otoman, austro-ungar, comunist. Noi am fost aici.”
Această experiență istorică explică un element-cheie al balcanismului: neîncrederea structurală în instituții și mutarea loialității către familie, comunitate, rețele informale. Regula devine negociabilă, relația bate procedura, improvizația devine virtute. Nu este haos. Este memorie adaptativă.
Războaiele care nu se spun la timpul trecut
Ca occidental, știam Sarajevo 1914 și războaiele iugoslave din anii ’90. Ce nu știam era că aceste evenimente nu sunt „istorie”, ci povești de familie.
Războaiele sunt relatate la persoana întâi: bunici, unchi, vecini. Ele nu sunt capitole, ci traume moștenite. De aceea, memoria este vie și tensionată. Termenul „balcanizare”, folosit lejer în discursul occidental, este resimțit aici ca o rană: fragmentarea nu a fost alegere, ci consecință.
Cine sunt, de fapt, Balcanii
Am încercat să stabilesc o listă clară. Nu a funcționat.
În mod clasic sunt incluse: Albania, Bosnia și Herțegovina, Serbia, Muntenegru, Macedonia de Nord, Bulgaria, Kosovo și Grecia continentală. Mai nuanțat: sudul Croației, Tracia europeană și sudul României⁴.
Am înțeles că Balcanii nu sunt o regiune cu granițe fixe, ci o zonă de influență culturală, recunoscută mai degrabă prin reflexe de viață decât prin linii pe hartă.
Sunt România și Bucureștiul balcanice?
Geografic: parțial
Dunărea este considerată, în mod clasic, limita nordică a Peninsulei Balcanice⁴. Prin acest criteriu, Muntenia, Oltenia și Dobrogea intră în aria balcanică, Transilvania nu.
Istoric și cultural: da, parțial și semnificativ
Țara Românească și Moldova au fost state tributare Imperiului Otoman între secolele XV–XIX, integrate în logica administrativă otomană fără ocupație militară permanentă⁵. Această poziție a produs aceleași mecanisme culturale ca în restul Balcanilor: stat perceput ca extern, regula negociabilă, supraviețuire prin adaptare.
Bucureștiul
Fondat documentar în 1459, Bucureștiul s-a dezvoltat sub influență otomană indirectă, fanariotă și apoi occidentalizat rapid în secolul al XIX-lea⁶. Este un oraș fără ordine urbană rigidă, extrem de adaptabil, funcțional prin improvizație și rețele informale — trăsături balcanice funcționale, nu estetice.
Câți români sunt conștienți de asta?
Puțini. Datele Eurobarometru arată că majoritatea românilor preferă autoidentificarea ca „est-europeni” sau „europeni”, iar termenul „balcanic” este perceput predominant negativ, asociat cu dezordine și înapoiere⁷.
Refuzul nu este întâmplător. El reflectă asimetria de prestigiu cultural din Europa:
nordic = disciplină,
central-european = ordine,
balcanic = problemă.
Orașele balcanice și reflexele comune
Belgrad, Sarajevo, Sofia, Skopje și București funcționează diferit, dar împărtășesc aceleași trăsături: istorie neterminată, memorie activă, emoție publică, reguli negociabile și relații mai puternice decât instituțiile. Aceasta este matricea balcanică.
Balcanii ca lecție pentru Europa viitorului
Europa occidentală a construit stabilitatea pe reguli impersonale. Balcanii au construit supraviețuirea pe relații. În contextul actual — pandemii, războaie, crize instituționale — Europa începe să semene tot mai mult cu Balcanii.
Paradoxal, exact trăsăturile balcanice criticate devin competențe de adaptare.
Concluzie
România este balcanică parțial, funcțional și istoric, chiar dacă refuză termenul. Bucureștiul este balcanic prin modul în care supraviețuiește, nu prin folclor.
Problema nu este dacă România este balcanică, ci de ce Europa a decis că „balcanic” înseamnă inferior.
Poate că Balcanii nu sunt marginea Europei, ci laboratorul ei istoric de criză.
Note
- https://en.wikipedia.org/wiki/Balkans#Etymology
- https://www.britannica.com/place/Balkans
- Mark Mazower, The Balkans: A Short History – https://books.google.com
- https://en.wikipedia.org/wiki/Balkan_Peninsula
- Keith Hitchins, Romanians 1774–1866 – https://books.google.com
- https://en.wikipedia.org/wiki/History_of_Bucharest
- Eurobarometer – European identity: https://europa.eu/eurobarometer
Gânduri răzlețe despre idei, oameni și lumea în schimbare 
Lasă un comentariu