De ce spunem „așa a vrut istoria”, „piața decide” sau „sistemul ne obligă”

Oamenii au avut dintotdeauna o tendință puternică de a vorbi despre lucruri impersonale ca și cum ar fi ființe cu voință proprie. Spunem că „istoria ne-a pedepsit”, că „piața cere sacrificii”, că „sistemul decide”, că „tehnologia ne controlează”. Limbajul este familiar și comod. Dar ce se ascunde în spatele lui?

Acest mod de a gândi poartă un nume vechi și important: personificarea forțelor impersonale. Nu este doar o figură de stil, ci un mecanism psihologic și cultural cu efecte profunde asupra modului în care înțelegem responsabilitatea, libertatea și puterea.

---

Ce înseamnă personificarea forțelor impersonale

Personificarea apare atunci când atribuim intenții, voință, scopuri sau judecată unor procese care nu au nimic din toate acestea. Forțe impersonale sunt acele realități care:

• nu gândesc,
• nu aleg,
• nu urmăresc scopuri proprii,
• nu pot fi trase la răspundere.

Exemple tipice sunt: istoria, economia, piața, sistemul, statul, birocrația, tehnologia, algoritmii, „opinia publică”.

Când spunem „piața a decis”, nu descriem un fapt obiectiv, ci ascundem un ansamblu de decizii umane sub un nume abstract.

---

De ce recurgem la această personificare

Există câteva motive recurente pentru care oamenii fac acest lucru:

1. Nevoia de sens

Realitatea este adesea haotică. Evenimentele nu se leagă într-o poveste coerentă. Personificarea creează narațiune: ceva „a vrut”, „a împins”, „a cerut”.

2. Reducerea anxietății

Este mai ușor psihologic să spui „așa a fost destinul” decât „am greșit” sau „nu am putut controla situația”.

3. Transferul responsabilității

Când decizia este pusă pe seama unei forțe impersonale, nimeni nu mai este responsabil.

4. Tradiția culturală

Oamenii au personificat mereu: zei, destin, providență, natură. Lumea modernă a înlocuit aceste figuri cu unele „laice”: istoria, sistemul, piața, tehnologia.

---

De la zei la algoritmi: o continuitate surprinzătoare

Diferența dintre „așa au vrut zeii” și „așa cere piața” este mai mică decât pare. În ambele cazuri:

• agentul decizional este invizibil,
• puterea este incontestabilă,
• alternativa pare imposibilă.

Forța impersonala devine o autoritate simbolică. Nu mai discutăm deciziile, ci le acceptăm ca inevitabile.

---

Ce se pierde când personificăm forțele impersonale

Consecințele nu sunt doar teoretice.

1. Dispare responsabilitatea

Dacă „sistemul a decis”, cine răspunde? Nimeni.

2. Se blochează critica

Nu poți critica „istoria” sau „piața” la fel cum poți critica o politică publică sau o decizie concretă.

3. Se naturalizează nedreptatea

Inegalitățile devin „inevitabile”, crizele devin „naturale”, eșecurile devin „structurale”.

4. Se slăbește autonomia individuală

Oamenii ajung să se perceapă ca simple piese într-un mecanism, nu ca agenți morali.

---

Ce ar spune filosofia

Din perspectiva lui Immanuel Kant, doar ființele capabile de rațiune și voință pot fi subiecte morale. Atribuirea responsabilității unor abstracțiuni înseamnă abandonarea autonomiei.

La rândul său, Bertrand Russell avertiza că una dintre cele mai frecvente erori intelectuale este tratarea conceptelor abstracte ca și cum ar fi entități reale cu viață proprie. Limbajul ne păcălește să credem că „numele” este un „agent”.

---

Personificarea ca instrument de putere

Personificarea forțelor impersonale nu este întotdeauna inocentă. Ea este adesea folosită strategic:

• „Nu avem de ales, așa cer piețele.”
• „Nu putem schimba nimic, așa funcționează sistemul.”
• „Tehnologia impune acest ritm.”

În realitate, în spatele acestor formule se află decizii politice, economice sau administrative precise, luate de oameni concreți.

Personificarea devine astfel un instrument de depolitizare: mută dezbaterea din spațiul deciziei în spațiul fatalismului.

---

Cum putem vorbi mai corect

Un exercițiu simplu este să înlocuim abstracțiile cu agenți concreți:

• ❌ „Piața a decis”
  ✅ „Anumiți actori economici au ales…”
• ❌ „Istoria ne obligă”
  ✅ „Contextul creat de deciziile anterioare limitează opțiunile…”
• ❌ „Sistemul nu permite”
  ✅ „Regulile actuale, stabilite de…, împiedică…”

Această reformulare nu este doar semantică. Ea readuce responsabilitatea în spațiul uman.

---

Concluzie: forțele impersonale nu acționează, oamenii o fac

Istoria nu vrea.
Piața nu decide.
Sistemul nu gândește.
Tehnologia nu intenționează.

Toate acestea sunt nume date unor procese rezultate din acțiuni umane cumulative.

A personifica forțele impersonale înseamnă a renunța, pas cu pas, la ideea că putem înțelege, critica și schimba lumea.
A le depersonifica înseamnă a recupera responsabilitatea, libertatea și judecata critică.