Am dorit să mergem la Teatrul Național și nu am găsit bilete decât la spectacolul Dineu cu proști. Am plecat spre teatru cu o strângere de inimă, crezând că vor fi doar câteva locuri ocupate. Surpriză: râuri de oameni se îndreptau spre frumosul edificiu și ne-am întrebat uimiți: „Chiar mergem la același spectacol?”

În sală, se vedeau puține scaune goale. Dar spectatorii au continuat să vină în șiruri și după ora de începere. Atmosfera era deja vibrantă — și nu din cauza scenografiei, ci din râsetele care se anticipau înainte ca replicile să fie rostite.

Și apoi a început spectacolul. Ce spectacol! Publicul a fost cucerit total. Râsul a explodat la fiecare joc de cuvinte, la fiecare aliterație absurdă, la fiecare răsturnare de sens. Horațiu Mălăele a fost magicianul serii: pronunția, pauzele și accentele lui transformau fraze obișnuite în bombe de comic.

Fiecare scenă era o cascadorie verbală: replici care par simple la prima vedere, dar care devin ridicole prin ton, ritm și absurd. Spectatorii râdeau împreună, ca un cor, purtați de vraja comică a limbajului.

Dacă nu ați văzut încă Dineu cu proști, merită să o faceți. Umorul nu stă în gesturi sau decoruri, ci în cuvinte, în modul în care sunt rostite și în chimia care se creează între actor și public. O experiență de neuitat, care vă va face să râdeți cu voce tare și să plecați cu zâmbetul pe buze.